Sportivii de toate vârstele s-au întrecut pe două suprafețe de luptă la diferite categorii de greutate la Ardud

0

Sâmbătă, la Ardud a avut loc a zecea ediție a turneului international de lupte greco-romane
„Cupa Cetate Ardud”, competiție la care s-au înscris peste 120 de sportivi din opt țări.
Sportivii de toate vârstele s-au întrecut pe două suprafețe de luptă la diferite categorii de
greutate, iar meciurile au fost foarte strânse. Au fost invitaţi de marcă din lumea luptelor și nu
numai , premii speciale pentru cei care sprijină acest sport, organizare ireproşabilă, toate
ingredientele pentru un turneu internaţional de nota 10.
„Să ai opt ţări la start nu e uşor, vă spun eu sigur. Sperăm că a ieşit bine, că toată lumea a
fost mulţumită şi că ne vom vedea şi la anul. După cum se vede am legat relaţii cu mai multe cluburi
din străinătate iar anul acesta am avut în premieră și o delegație din Spania. A fost ediția a 10-a cu
premii special de Centenar. Chiar dacă a fost un număr mai mic de sportive comparat cu edițiile
trecute acum pot să confirm că valoarea a crescut. Am avut loturile naționale din Ucraina, Ungaria cu
medaliați la Europene . Mă bucur că nu au fost problem și că lumea s-a simțit minunat la Ardud”,
declarat antrenorul Tudor Barbul.
“E o onoare pentru noi să fim gazda unei astfel de competiţii de anvergură. Nu putem decât
să ne bucurăm că de renumele oraşului Ardud se va auzi şi peste hotare, iar noi, ca şi gazde,
încercăm să facem tot posibilul ca totul să fie ca la carte. Felicit antrenorii, sportivii şi toţi cei care s-
au implicat în această realizare”, a declarat primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma.
De altfel un reportaj de la acest eveniment deosebit veți putea urmări în această seară de la
ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.
Competiția a fost organizată cu sprijinul Consiliului județean a Primăriei Ardud, DJST Satu
Mare, AJ Lupte . Vom reveni în ediția de mâine cu rezultatele complete și cu lista finală a
sponsorilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.