GRUPURILE DE SPRIJIN PENTRU ALCOOLICI

0
GRUPURILE DE SPRIJIN PENTRU ALCOOLICI 1

Mare parte din problemele de siguranță au legătură cu consumul de alcool sau droguri. Accidente rutiere, violențe în familie, scandaluri și tulburări ale liniștii publice, tâlhării și furturi, violuri … alcoolul se regăsește frecvent în ecuație, fie în sângele autorilor, fie al victimelor, fie în ambele ipostaze.
Alcoolul te poate face mai iritabil, mai nervos, mai gelos, mai suspicios, mai puțin atent la ce se întâmplă în jurul tău, mai incapabil să acționezi și să reacționezi corect în situații critice.
Fie că vorbim de un consum ocazional, fie că ne aflăm în fața unui consum cronic, sau a unei boli, alcoolul, ca orice alt drog, îți afectează în primul rând sistemul nervos, iar pe termen lung, întreaga viață. Renunțarea la alcool presupune adeseori un efort prea mare pentru a putea fi făcută doar prin propria voință.
Familia, serviciile medicale și grupurile de suport din comunitate pot constitui un sprijin important pentru cei ce vor să iasă de sub sclavia alcoolului.
,,Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba…”
,,Sunt Bill – alcoolic, nu am consumat alcool în ultimele 24 de ore și nici în
ultimii 3 ani. Sunt Ion – alcoolic, nu am consumat alcool în ultimele 24 de ore și nici în ultimele 7 luni. Sunt Inga – alcoolică, nu am consumat alcool în ultimele 24 de ore, sunt recunoscătoare grupului și programului Alcoolicii Anonimi pentru abstinența mea.”
Așa încep grupurile de sprijin pentru alcoolicii în recuperare în toată lumea. Sinceritatea cu care vorbesc despre iadul bolii alcoolismului este dezarmantă dar și inspirațională. Recuperarea în grupurile de sprijin are o magie aparte: bolnavul de
alcoolism vindecă răni alături de camarazi de suferință care îl înțeleg în toate aspectele, îl inspiră prin exemplul propriei abstinențe, îl sprijină cu instrumentele programului în lupta pentru menținerea abstinenței și îl îndrumă înspre o creștere spirituală.
În grupurile de sprijin oamenii găsesc o camaraderie sănătoasă și prețioasă, suport emoțional și vitaminizare spirituală. Se leagă prietenii cum unii nu au crezut vreodată că pot avea.
Activitatea grupului durează o oră, în orașele mari există grup aproape zilnic, oră în care alcoolicii împărtășesc într-o ordine firească, un soi de ”disciplină” complet necondiționat asumată, experiența proprie, forța emoțională și speranța recuperării în totală siguranță, sub umbrela anonimatului și confidențialității.
Familiile – codependenții, au la rândul lor propriul grup de sprijin, inspirat de reușita celor din A.A., pentru a înțelege boala, bolnavul, pentru a-și înțelege propria afectare codependențială și propria recuperare.
Formula ideală, desigur, este aceea în care atât alcoolicul cât și familia își urmează propriul program de recuperare.
Mai multe detalii pe www.alcooliciianonimi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.