CARE SUNT CELE MAI MARI AMENZI? – partea I-a

0
CARE SUNT CELE MAI MARI AMENZI? – partea I-a 1

Contravențiile sunt încălcări ale legii cu un pericol social mai scăzut decât cel al infracțiunilor. Deși nu te alegi cu un dosar penal, o contravenție la regimul rutier, de exemplu, te poate lăsa cu conturile descoperite.

Cele mai mari amenzi în trafic le poți primi chiar și pentru fapte a căror gravitate tu nu o conștientizezi. Injuriile în trafic, poluarea fonică, aruncarea gunoaielor din mașină sunt doar câteva dintre faptele aspru sancționate în legislația noastră.
Potrivit Codului Rutier constituie contravenții și se sancționează cu amenda
prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (între 9 – 20 de puncte amendă) și
următoarele fapte:
 săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de
gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau
vulgare participanților la trafic;
 aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale,
substanțe sau vehicule;
 pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe
roți sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care
cad sau se scurg produse, substanțe sau materiale ce pun în pericol
siguranța circulației;
 montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a
semnalului depășește mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea
semnalului depășește pragul fonic prevăzut de lege.
Știați că?
• Transportul animalelor pe locurile din față ale vehiculelor este interzis.
• Deținerea simultană a două permise de conducere naționale, dintre care unul
eliberat de o autoritate competentă străină constituie, de asemenea, contravenție.
Vreți să știți…care sunt amenzile pentru șoferii surprinși de iarnă fără a avea
anvelopele adecvate pe mașini?
Urmăriți mesajele noastre din acest weekend și veți afla.
Până atunci, vă dorim numai drumuri bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.