Competiție regională de robotică la Cluj-Napoca. Emil Boc: ”Primăria susține acest domeniu strategic de dezvoltare”

Clujul
a găzduit, în zilele de 2-3 martie, cea mai importantă competiție
de robotică pentru liceeni din România.

La această competiție s-au înscris 34 de echipe de elevi din Transilvania, din orașele Alba Iulia, Baia Mare, Beclean, Bistrița, Blaj, Brașov, Cluj-Napoca, Cugir, Dej, Miercurea Ciuc, Năsăud, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Ștei, Târgu-Mureș, Turda, Zalau și Constanța.

Evenimentul
organizat de Asociația ”Nație prin Educație” este găzduit de
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Finala competiției va avea loc la București, în 22-24 martie.

Evenimentul
de la Cluj l-a atras și pe primarul liberal Emil Boc, care s-a
declarat impresionat de atmosfera creată de elevii participanți la
această fază regională a competiției.

Acesta a postat următorul mesaj pe contul său de Facebook:

M-am bucurat să fiu alături de elevii pasionați de robotică, în această duminică dimineață, la meciurile regionale de calificare într-o competiție națională inovativă – BRD First Tech Challenge România, organizat de Asociația „Nație Prin Educație”.

Atmosfera a fost extraordinară în sală,
datorită pasiunii și rezultatelor acestor elevi. Felicit fiecare
echipă pentru efortul pe care îl depun pentru pasiunea lor și le
doresc mult succes în etapa națională!!(…)

Potrivit specialiștilor, în următorii 25
de ani, foarte multe slujbe vor dispărea datorită tehnologiei. La
fel de adevărat este însă faptul că, în egală măsură, vor
apărea slujbe noi care azi nu există, slujbe create prin inovare și
tehnologie.


Clujul este un puternic centru de
inovare și IT, cu o puternică dimensiune de cercetare, robotică,
inteligență artificială și IOT. Adică și la Cluj-Napoca se
creează și se vor crea slujbele viitorului!!
Primăria
susține acest domeniu strategic de dezvoltare a Clujului și
colaborează cu toate autoritățile și instituțiile care
promovează acest domeniu.

Se spune că fabrica viitorului va avea doar doi angajați: un om și un câine. Omul va fi acolo sa hrănească câinele, iar câinele va fi acolo să împiedice omul să atingă roboții”.

Recommended For You

About the Author: admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *