Manfred Weber, către Fidesz-ul lui Viktor Orban: ”PPE este un partid al valorilor. Prietenii din Ungaria trebuie să ne spună dacă respectă aceste valori!”

Unul dintre invitații de seamă ai PNL la Summit-ul PPE de sâmbătă de la București este germanul Manfred Weber, Spitzenkandidat-ul PPE pentru funcția de Președinte al Comisiei Europene.

Acesta a abordat și problema pe care o reprezintă partidul lui Viktor Orban în UE:

„Ultimele zile nu au fost uşoare în cadrul familiei PPE. Am avut nişte solicitări formale de a întreprinde o acţiune faţă de prietenii noştri din Ungaria. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu premierul Viktor Orban, marţea trecută la Budapesta. Am discutat despre problemele cu care ne confruntăm şi PPE este un partid al valorilor, al principiilor fundamentale, al convingerilor comune şi de aceea trebuie să garantăm că fiecare partid îşi respectă şi respectă aceste valori în cadrul programului său de bază, de aceea ne aflăm acum în negocieri, în discuţii cu toate părţile şi toate partidele din familia PPE pentru a ne pregăti pentru marţea viitoare. Deocamdată toate opţiunile sunt pe masă, însă scopul meu este să pregătesc o poziţie astfel încât toată lumea din partid să se poată pune de acord. Principalul mesaj este că suntem un partid al valorilor, al înţelegerii comune şi aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă prietenii din Ungaria: dacă respectă aceste principii sau nu”, a declarat Weber, conform Agerpres.

Afirmațiile lui Weber nu sunt întâmplătoare, în condițiile în care PPE a fost frecvent atacat de adversarii politici, la nivel de Parlament European, pentru că nu au exclus partidul lui Orban din rândurile sale, pe motiv de atitudini anti-UE și excesiv – naționalistoide.

Prin aceste atitudini, Orban și Fidesz sunt tot mai puțin frecventabili la nivel european.

Neîntâmplător, Weber a dat de înțeles la București că excluderea FIDESZ din PPE este o opțiune valabilă.

Recommended For You

About the Author: admin

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *