Liceanul sătmărean Mihnea Nastai, selectat în lotul național lărgit care va reprezenta România la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene

Mihnea Nastai este elev al Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, din Satu Mare.

Acesta este autorul unei performanțe greu de egalat: Mihnea a fost selectat, în urma unei competiții naționale extrem de dure la disciplina Biologie, să facă parte din lotul național lărgit al României, care va concura în cadrul Olimpiadei de Științe a UE.

Concursul va avea loc în Portugalia, în prima parte a lunii mai a acestui an.

Pasiunea și performanțele lui Mihnea datează din perioada școlii generale; acestea i-au fost sădite și mentorate de profesoara Aurica Matei, care l-a avut ca elev la Școala Lucian Blaga.

La Colegiul Național Mihai Eminescu, Mihnea Nastai a avut-o îndrumător pe profesor Laura Groza.

Reprezentanții Liceului au declarat colegilor de la Presa SM că Mihnea se va pregăti, pentru concursul european, în continuare, la Satu Mare, concomitent cu pregătirea pentru faza națională a Olimpiadei de Biologie, la care elevul este calificat și care va avea loc în luna aprilie.

Îl felicităm pe Mihnea pentru performanțele realizate, până acum și ne exprimăm încrederea că altele și mai impresionante, vor urma…

Recommended For You

About the Author: admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *