Războiul clonelor din capul lui Kereskenyi. Primarul care discriminează Sătmăreni nu dă doi bani pe situația disperată de la Electrolux

După cum anunțam public, deunăzi, am demarat un demers de interes public, de a provoca decidenții din administrația publică locală și clasa politică sătmăreană la o dezbatere matură, responsabilă, în legătură cu situația de la Electrolux.

Accesați argumentele noastre aici .

Spre marea noastră surpriză, doar PSD Satu Mare a abordat frontal chestiunile lansate de noi. Vă invităm să revedeți răspunsurile acestei formațiuni politice aici.

E
adevărat că și ALDE-istul Huzău ne-a remis un e-mail în care
cerea un răgaz pentru a ne răspunde. Încă nu ne-a trimis un punct
de vedere.

Este de un ridicol incredibil, totuși, modul în care s-au comportat PNL și UDMR: conducerea PNL a refuzat să dea orice fel de răspuns, reconfirmând că este într-o derută completă, sub conducerea lui Adrian Albu, în timp ce UDMR – din care provin principalii decidenți la nivel de oraș și județ – a arătat de ce are supranumele de ”PSD-ul verde”.

Celelalte partide au primit e-mail-ul nostru, însă, la distanță de 4 zile (!!!), încă tac asurzitor. Ca acestea, și prefectul Darius Filip a ales să nu răspundă public ce strategie are în legătură cu ceea ce devine o problemă socială profundă la Electrolux.

La fel, ceilalti decidenti din administratia publica locala.

Viceprimarul Albu a primit în adresa de la Primărie întrebările noastre, la fel Pataki și Kereskenyi. De la Albu n-ai ce să te aștepți, însă și Primarul și Președintele de CJ, Pataki Csaba, să fie la același nivel?

Răspuns pe scurt: DA!

I-am
votat pe băieții ăștia? I-am votat! Să-i stăpânim sănătoși,
că-s perfect inutili!

Poate vă gândiți că i-am întrebat chestiuni metafizice pe acești domni… Nici vorbă. Întrebările noastre sunt la finalul articolului: vizează chestiuni de bun-simț, despre situația de la Electrolux. Pur și simplu, acestor politruci nu le pasă de ce se întâmplă în Satu Mare, nu le pasă de interesul public al Sătmărenilor.

Cum se luptă cu clonele primarul Kereskenyi, persiflând legea 544, cu aceeași veselie cu care discriminează Sătmărenii, care nu vorbesc limba maghiară

UDMR vrea să ne cunoască personal – cu scuzele de rigoare, noi nu suntem Friss Ujsag, nu facem presă de interes public, pentru că vrem contracte de publicitate !!- ca atare, atât Pataki, cât și Keresekenyi, ne tot cer buletinul, dacă îndrăznim să-i întrebăm ce pot face domniile-lor în chestiunea grevei de la Electrolux…

D-lui
Pataki, ce a dovedit oareșce rafinament în răspuns, i-am promis că
vom trimite reporterul nostru cu o cameră video, să-l intervieveze.

În schimb Primarul Kereskenyi, celebru pentru că a fost dovedit de CNCD că a discriminat un sătmărean, pe motiv că nu vorbea limba maghiară, a
arătat că nu dă doi bani pe problemele de la Electrolux.

Domnia-sa
ne-a comunicat că refuză să comunice public ce gânduri are în
legătură cu Electrolux, din următoarele motive:

1. Că nu suntem acreditați la Primărie, ca jurnaliști;

Extras din refuzul lui Kereskenyi de a preciza ce soluții are pentru chestiunea Electrolux

2. Că există încă un site ”Sătmăreanul”, aspect care i-a indus o angoasă a … clonelor, probabil. Mai jos, extras din răspunsul domniei-sale

De asemenea, dl. Primar a invocat Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, pe care domnia-sa o înțelege în aceeași manieră, în care a inteles sa faca concursurile pe post la Primarie, cand a refuzat să angajeze la Primărie cetățeni cu drepturi depline pe teritoriul Romaniei, dar cu ”defect” de comunicare în limba maghiară.

Pe
scurt, de ce primarul Kersekenyi nu are dreptate să invoce războaie
ale clonelor, atunci când încearcă să ascundă faptul că nu dă
doi bani pe greviștii de la Electrolux

A
invocat dl. Primar Legea 544? A invocat-o!

Ce zice această lege la Articolul 6?

Art.
6.
(1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la
autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi,
informatiile de interes public.
(2) Autoritatile si
institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea
acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau
verbal”.

Solicitarea a fost transmisă pe e-mail. De o persoana! Decat daca nu au preluat clonele adresa noastra de e-mail.

Putea răspunde, simplu, dând reply la e-mail, așa cum a făcut Primăria, dar doar pentru a inventa motive să nu răspundă; deci, nici vorbă de imposibilitate de a adresa nouă un răspuns.

Rea-intenție?

Dovada clară: dl. Kereskenyi înțelege legea cum îi convine – NU E NEVOIE SĂ FII JURNALIST, SAU PRESĂ ACREDITATĂ PENTRU A PRIMI UN RĂSPUNS DE LA PRIMĂRIE.

Acum, ca Primaria satmareana asa ar dori, pentru a limita dreptul la informatie al cetatenilor din Satu Mare, asta vedem si e in ton cu atitudinea anti-UE si anti- occidentala a FIDESZ si a UDMR.

Legea face referire, in art.6, la “orice persoana”. Oricine poate sa -l intrebe pe Kereskenyi de ce ii e indiferenta situatia de la Electrolux si el trebuie sa raspunda, ca asa e in democratie si asa e in UE. Probabil, la Moscova e altfel. Acolo se discrimineaza intre cetateni buni si rai, in functie de cei cu care are chef Putin sa vorbeasca, in calitate de stapan luminat.

Deci, domnu’ K., cu orice persoana sunteti obligat de lege sa conversati, in calitatea Dvs. Oficiala. Fara sa se acrediteze persoana, in institutia Dvs acuzata ca discrimineaza.

Sau, poate, noi… nu persoane pentru dl. primar?!

Al doilea argument e și mai ridicol: povestea cu numele domeniului pe care publicăm noi nu este un argument, pentru a refuza să comunici răspuns la niște întrebări, care nu încalcă niciun drept și nicio lege.

In acelasi timp, nu există nicio hotărâre a vreunei instante de judecată, care să susțină că noi am clonat vreun alt site; nici măcar o plângere; în schimb, există o hotărâre de judecată, care atestă că Primarul nostru a discriminat un Sătmărean.

De fapt, este vorba de altceva in toata povestea asta inventata de Kereskeny: Primarul Kereskenyi, primarul care, pe parcursul mandatului, a ”reușit” să atragă doar 28 lei /locuitor din fonduri europene (de 100 de ori mai puțin decât Primăria Oradea, de exemplu), este total dezinteresat de problemele reale ale Sătmărenilor. E si asta o forma de discriminare: ne discrimineaza pe toti, refuzandu-ne dezvoltarea, ca oras.

Alături de ceilalți ”somnolenți” de la PNL, ALDE, USR, PLUS, Pro România, Kereskenyi și ai lui nu au dispoziția necesară să consume energie pe problemele oamenilor de la Electrolux.

Acesta e adevarul si, da, l- am “clonat” (adevarul) pe baza raspunsului mincinos al Primariei…

Întrebările la care Keresekenyi, Pataki, Albu și ceilalți au refuzat să răspundă

Recommended For You

About the Author: admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *