Pataki are o problemă cu mărimea… doar cu mărimea?!

0

Este vorba, mai exact, de înălțimea ”Rotundei”, așa cum denumesc sătenii sensul giratoriu de la Terebești.

”Sensul Groazei” și-a luat din plin prinosul de accidente rutiere, de când a fost construit.

Acum, fără a arăta cu degetul spre cei vinovați, președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, a hotărât să reducă înălțimea sensului giratoriu fatidic, la 15 centimetri. Astfel, speră șeful CJ Satu Mare că, măcar, nu se va muri în acest sens.

Ce ușurare! Nu murim, dar e OK să fim schilodiți. Așa e bine, domnul Pataki? Pare acceptabil, la înălțimea de 15 centimetri…

Oare de ce nu se merge până la capăt să se evite complet posibilitatea unui accident…?

Se recunoaște că a fost o idee proastă, cu efecte catastrofale, numai că, elegant, Pataki Csaba nu face vorbire de responsabili: construcția a fost aprobată pe timpul lui Csehi Arpad și inaugurată în timpul mandatului lui Adrian Ștef.

E momentul să aflăm cine răspunde!

Politicienii români s-au obișnuit ca, atunci când e de câștigat electoral, sau financiar, să iasă în față, însă atunci când trebuie să răspundă pentru efectele catastrofale ale unor decizii de – ale lor, să facă pe proștii, astfel evitând asumarea vreunei culpabilități.

La fel se întâmplă acum, în chestiunea ”Sensului Groazei”: Pataki ia măsuri pentru a limita dezastrul, însă nu spune cui trebuie imputate, atât catastrofele rutiere produse acolo, până acum, cât și cheltuirea nechibzuită a banului public, pentru că acest sens giratoriu a costat 2,2 milioane lei și costă, acum, din nou, pentru remodelare, din punctul de vedere al mărimii.

Satmareanul.RO va solicita, prin cerere de informare publică, documentația, care are legătură cu această investiție. Vrem să aflăm cine a analizat impactul unei astfel de construcții, cine a avizat, cine a proiectat, cine e constructorul…

Și cine sunt politicienii care au venit cu această idee proastă…și dacă au avut câștiguri materiale, ca urmare a impunerii acestei prostii colosale – sensul giratoriu de la Terebești…

Sătmărenii au dreptul să știe cine gândește responsabil și cine nu; tot ne cer politicienii votul, din nou, în 4 rânduri, până la sfârșitul anului viitor.

Adrian Cozma cere, din 2018, desființarea acestui sens giratoriu

Adrian Cozma

Am încercat să aflăm dacă s-a pronunțat cineva public în legătură cu acest sens giratoriu fatidic. Jurnalul de Satu Mare invocă, în noiembrie 2018, o postare de-a consilierului PNL Adrian Cozma, în care solicită desființarea acestui sens…

Liberalul face o întreagă pledoarie video, în favoarea desființării acestui ”mastodont al morții”.

Consilierul județean liberal anunța, cu această ocazie, că va solicita în CJ Satu Mare desființarea acestui sens giratoriu, din cauza nenumăratelor accidente, care s-au produs acolo.

Vom verifica și acest aspect.

Haideți să facem ceva bun din tot răul!

„Sensul groazei„ a fost … de groază. E clar!

Cineva a dorit acest sens: trebuie să aflăm cine și de ce! Ne-a bucura, d-le Pataki, dacă ați avea o problemă și din acest punct de vedere, nu doar cu …înălțimea!

E un demers de interes public pe care SATMAREANUL.RO îl va asuma, indiferent de ce va decide președintele CJ Satu Mare…

E necesar ca politicienii sătmăreni să înțeleagă faptul că îi trimitem în foruri decizionale ca să ne reprezinte, RESPONSABIL! Responsabilitatea nu este coerentă cu jumătatea de măsură.

Acest sens giratoriu și persistarea lui, până în martie 2019, arată că oamenii nu au măsura deciziilor lor, prin CJ și alte foruri decizionale!

Ce face Pataki, dacă se ocupă doar de mărime, e o nerușinare. Trebuie să spună cui trebuie imputate toate aceste nenorociri de la Terebești!

Dacă nu poate, sau le e complice/protector celor vinovați, atunci nu e de el să ne reprezinte ca șef de Consiliu Județean!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.