Nepăsare sfidătoare. Pataki știe, de aproape un an, că Tehnic Asist vrea să intre în insolvență, însă nu a mișcat un deget pentru a preveni problemele legate de DJ193A

Primarul Zenovie Bontea și cetățenii din localitățile aparținătoare Păuleștiului (în special Amați) au ajuns pe culmile disperării, din cauza dezastrului din jurul drumului DJ193 A. Aceștia au remis solicitări către Pataki și CJ Satu Mare să intervină, în condițiile în care praful ce rezultă în urma traficului de pe acest drum ridică semne serioase de întrebare, în legătură cu efectul asupra calității aerului din aceste localități.

Contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare ale acestui drum a fost semnat cu firma Tehnic Asist, cu mai bine de doi ani în urmă. Acum aproape un an, Tehnic Asist a făcut demersuri în instanță, care anunțau că-și va cere insolvența. Este cunoscut faptul că o firmă aflată în insolvență are mari probleme în a-și onora contractele, datorită limitărilor financiare la care este supusă, limitări ce-i afectează productivitatea.

Desigur, pentru cei de la CJ Satu Mare, aceste aspecte nu le-au tulburat liniștea olimpiană. Ca și la Primărie, și la Consiliul Județean se doarme de 3 ani!

Ce bine arată în poză Pataki și Rus, când semnează contracte din bani publici, ce afectează NEGATIV calitatea vieții Sătmărenilor!

În februarie 2017, propaganda de la CJ Satu Mare anunța semnarea contractului pentru drumul–problemă DJ93 A. În stil pompieristic, se anunțau, pe site-ul Consiliului Județean, mari izbânde și rezultate impresionante, în domeniul construcțiilor de drumuri.

Doar se semna cu Tehnic Asist.

De exemplu:

Președintele Consiliului Județean Satu Mare Pataki Csaba a punctat că până la finalizarea investiției, conform contractului de execuție, executantul este responsabil pentru a întreține, în condiții optime, tronsonul de drum, care necesită intervenții urgente pentru siguranța cetățenilor din zonă. În aceeași ordine de idei, vicepreședintele Rus Ioan și-a manifestat speranța, că împreună cu executantul Consiliul Județean Satu Mare va avea posibilitatea să intervină cu reparații pe drumul respectiv în momentul în care condițiile meteo vor permite acest lucru.

Cei doi au subliniat, că după finalizarea investiției, drumul DJ193A va fi una dintre cele mai moderne tronsoane de drum reabilitate în județ. Proiectul vizează că în profil transversal platforma drumului va fi de 8 m din care: partea carosabilă 6,5 m și acostamente de 1,5m (2×0,75m). Sistemul rutier va fi alcătuit din 2 straturi de asfalt (4cm BA 16 și 6cm BAD 25), 20 cm strat de piatră spartă peste sistemul rutier existent”.

Una ziceau Pataki și Rus, acum doi ani, altceva s-a întâmplat în realitate

Conform comunicatului de presă invocat mai sus, Pataki și Rus susțin că drumul DJ193 A va fi ca-n poveste, în următoarele sensuri:

1. Tehnic Asist va întreține în condiții optime DJ 193 A, până la finalizarea lucrărilor.

2. Detaliile tehnice ale execuției lucrărilor au fost, pe hârtie, impresionante: în profil transversal platforma drumului se preconiza a fi de 8 m. Sistemul rutier se zicea că va include 2 straturi de asfalt, totalizând 10 cm, puse deasupra celor 20 de cm strat de piatră spartă.

3. Propagandistic, Pataki și Rus au susținut că după finalizarea investiției, drumul DJ193A va fi una dintre cele mai moderne tronsoane de drum reabilitate în județ”.

În realitate, drumul arată așa…

Primarul Zenoviu Bontea și cetățenii din Amați susțin următoarele:

1. De doi ani, se tot repară, însă rezultatele sunt dezamăgitoare: drumul arată groaznic! Deci nici vorbă de întreținere ”în condiții optime”, cum susțineau Pataki și Rus, acum doi ani…

2. Drumul nu numai că nu are 10 cm în plus, peste piatra spartă, ci – susțin locuitorii din Amați – e posibil ca praful degajat de circulația pe stratul de piatră spartă să producă un praf toxic.

3. Pataki și Rus aberau când susțineau că drumul va fi unul dintre cele mai moderne din județ.

Cetățenii și-au pierdut răbdarea

Acest lucru este confirmat de faptul că trimit petiții amenințătoare celor responsabili pentru situația creată, solicitând ca situația creată din cauza acestui drum să fie tratată de autorități în registrul situațiilor de urgență.

De asemenea, acești exprimă și pe Facebook opinii dure și transmit susținere pentru primarul Bontea, în demersul său de a determina CJ Satu Mare, autoritatea ce are în responsabilitate acest drum, să asume a veni cu soluții urgențe.

CJ Satu Mare nu are nicio scuză: din iunie 2018, se știe că Tehnic Asist are intenția să intre în insolvență

Au trecut 10 luni, de când s-a aflat de posibilitatea insolvenței la Tehnic Asist.

Iată și dovada, de pe portalul justiției…

Au trecut aproape 5 luni, de când s-a anunțat, oficial, că Tehnic Asist este în insolvență și 3 ani de când patronul Tehnic Asist a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de șantaj, alături de Mircea Govor.

Toate acestea nu l-au tulburat pe dl. Pataki de la CJ Satu Mare, deși oricine știe că o firmă aflată în insolvență are tot soiul de limitări financiare și de management, ceea ce duce la mari probleme în onorarea contractelor…

Probabil Pataki și Rus au crezut în comunicatul celor de la Tehnic Asist, care au susținut că își propun ”redresarea societății în baza unui plan de reorganizare, pe parcursul căruia societatea să continue desfășurarea activității în condiții de business as usual (…)”în viitor, beneficiind de sprijinul colaboratorilor, subantreprenorilor și angajaților noștri, vom reuși să menținem aceleași standarde de calitate”.

Să râdem cu Ioan Rus! Vicepreședintele CJ Satu Mare vrea să le cumpere oamenilor din Amați o stropitoare! Ca să ”reziste”, probabil…

Vicepreședintele CJ Satu Mare a găsit soluții, urgent: e adevărat că acestea sunt hilare. Domnia-sa vrea să remedieze problemele cauzate de acest drum, folosindu-se de o stropitoare și cerând IPJ să pună limitatoare de viteză, ca să nu se mai circule, cauzator de praf.

Pentru noi, este clar: la fel cum cuplul Kereskenyi-Albu sunt inutili la Primărie, așijderea duo-ul comic Pataki-Rus frizează ridicolul obscen la Consiliul Județean.

 

Preluare foto: Facebook Zenoviu Bontea, Rus Ioan și satumarenews.ro

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

2 Comments

  1. Manaria lui govor el este dumnezeul tehnicasistului in satu mare,nu au mai iesit banisori de la judet a sistat toate lucrarile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *