Clipe de coşmar! Soţ şi soţie, cât pe ce să ardă de vii în propria maşină

 

Un bărbat şi o femeie au trăit clipe de coșmar în trafic. Cei doi au fost la un pas să ardă de vii după ce maşina în care se aflau a luat foc.

Femeia a fost cea care a sesizat fumul care ieşea de sub capota maşinii şi şi-a avertizat soţul. Initial, bărbatul a spus ca sunt doar „nişte aburi”, până când maşina a început să scoată tot mai mult fum şi i-a facut pe cei doi să coboare din maşină, iar în secundele următoare autoturismul a luat foc.

Incendiul s-a petrecut într-o zonă intens circulată, la oră de vârf, zona intersecţiei Burdea miercuri după-masă.

Cei doi soţi, se întorceau de la un supermarket situat foarte aproape de locul unde a izbucnit incendiul şi se deplasau spre casă. Bărbatul şi femeia sunt din comuna Certeze, judeţul Satu Mare.

A făcut scurt-circuit. O ieșit fum. Cum am stat în faţă, am zis către soţul meu: Nicoară, iese fum! A zis el poate sunt ceva aburi. Atâta că n-am avut viteză…de nu ieşeam cu un minut, ce un minut, ne blocam acolo. Tot s-a blocat, şi portbagajul…”, a declarat femeia speriată

Un bărbat, martor al incendiului acuză autorităţile. Acesta susţine că a încercat să-i ajute pe cei doi, însă i-a fost   imposibil din cauză că nu există o bandă de urgenţă.

„Eram foarte aproape, m-am dat jos să ajut dar a explodat parbrizul şi nu aveam unde să mă retrag cu maşina, eram prins în trafic aproape de maşina în flăcări. Putea exploda în orice moment, pompierii nu aveau cum să-şi facă loc şi dacă veneau la timp nu există o bandă de urgență pe acel traseu şi e foarte aglomerat , e intrarea în oraş direcția spre aeroport, mall-ul, magazine tot pe acel traseu.  Autoritățile nu s-au gândit la ca se poate şi mai rau. Aş vrea sa-i vad pe ei cum își lasă o masina de lux să fugă pentru că,  cu maşina n-ai cum pe acea porțiune. Dacă se mai întâmplă aşa ceva, o greșeală de asta ar fi putut costa vieți, dar din fericire nu s-a întâmplat„, ne-a declarat un martor

La momentul la care noi ne-am aflat acolo, maşina era ridicată. Din fericire, cei doi soţi au ieşit teferi din maşină şi au scăpat doar cu sperietură.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *