„Produs de Cluj”, cel mai fain târg din Ardeal, la Satu Mare

 

„Cel mai fain târg din Ardeal”, aşa cum l-au numit cei de la „Produs de Cluj”, a sosit de ieri  la Satu Mare.

În acest weekend, în parcarea Shopping City și aşa cum îi place românului, va fi mâncare tradiţională din belşug. Şi pentru că organizatorii evenimentului ţin la siluetă, sătmărenii sunt invitaţi să ardă caloriile prin dans. Ce ar fi un târg tradițional fără muzică populară?

Astăzi și mâine, Valeria şi Traian Ilea şi Marius Ciprian Pop sunt responsabili cu muzica şi dansul.
„Produs de Cluj” se află la Satu Mare a doua oară, prima dată au fost în urmă cu trei ani. Târgul îşi propune să promoveze tradiţiile româneşti, mici producătorii şi meşteşuguriile.

Târgul „Produs de Cluj” a revenit la Satu Mare după trei ani de absență.

“Am fost primiţi cu braţele deschise şi de aceea am hotărât să revenim şi anul acesta. Am adus produse tradiţionale din carne, lactate, miere, gem, pâine de casă, cozonac, produse din lavandă, picturi, sculputri în piatră, foarte multe produse de artizanat şi produse tradiţionale realizate de producători şi meşterii judeţului nostru. De asemenea, avem gătit în aer liber, parc de distracţie, spectacole folclorice, atât din Cluj, cât şi din Satu Mare” a declarat Ramona Moldovan, directorul asociaţiei „Produs de Cluj”

Distracţia nu le este asigurată doar celor mari, ci şi celor mici. Copiii au la dispoziţie un parc de distracţii şi alte activităţi dedicate lor.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *