Celebrul scriitor Mircea Dinescu, lansează volum de poezii la Satu Mare !

Poetul, scriitorul şi publicistul Mircea Dinescu, vine la Satu Mare pentru a marca un eveniment deosebit în cariera sa, lansarea unui nou volum de poezii. Scriitorul a ales să lanseze la Satu Mare o nouă carte, un nou volum de poezii,  după o absenţă de nouă ani. Ultimul a fost lansat în 2010 şi poartă numele „Femeile din secolul trecut”, un volum care cuprinde mai multe poezii scrise între anii 2004 şi 2010.
„Colierul din bomboane de colivă” este cel mai recent volum de poezii scris de Mircea Dinescu şi va fi lansat la Satu Mare, mâine, 16 aprilie. Evenimentul va avea loc la Hotel Dana II din Piaţa Libertăţii, numărul 2, începând cu orele 15:00.

Gazdele evenimentului vor fi directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Felician Pop şi directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Robert Laszlo.
Evenimentul este organizat de către Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenaclul Cronograf.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *