România are doi impresionanți intelectuali publici: Adrian Papahagi și Mihail Neamțu

O știam, cu toții, deja, dar am și văzut-o, direct, într-o seară de început de primăvară, în Satu Mare. Este atributul unui intelectual public a citi firescul contemporan și a-l reda cu o precizie ce merge până la esențial.

Acest lucru l-am văzut exersat, constant, în timpul dezbaterii de miercuri seara, intitulată ”Europa Christiana”.

Dezbaterea, care i-a avut invitați pe Mihail Neamțu și Adrian Papahagi, a fost inițiată de avocatul Adrian Cozma și găzduită, de Filarmonica de stat Dinu Lipatti din Satu Mare, constituindu-se într-o adevărata sărbătoare a conservatorismului rafinat, contemporan, intelectual…

Cu o doză de simplitate și firesc, ce trădează o constanță a excelenței, cei doi intelectuali școliți în universități prestigioase din Occident au ”filtrat” lumea contemporană, cu esența sa improvizată, de tip util-tehnologică, prin viziunea proprie, structurată în jurul unor valori creștine, în jurul unor valori definitorii pentru un conservatorism inteligent, oarecare/superior, în raport cu fleacurile de respirație tehnologică, învârtite, minuscul-obsesiv, în jurul categoriei ”noului”.

Ce au propus cei doi actori ai dezbaterii a fost o viziune care ambiționează spre o societate melioristă, egal accesibilă, prin democrație, majorității, o viziune ce-și propune, dezinhibat-firesc, o certă tindere ideală spre perfecțiunea la care a ambiționat, constant, civilizația occidentală.

Cu firescul ce a caracterizat dezbaterea, s-au enunțat sentințe, ce merg până la esență. Ne-a rămas o astfel de sentință în minte, o sentință care stă în centrul perspectivei structurate a celor doi și pe care o reluăm aici – ”Cel mai important aspect al civilizației este tocmai inutilul”.

Cu șarm și profunzime, cavalcada ideilor de esență – spuse cu firescul celor care privesc dincolo de fixația de tip ”nou”, de a sugruma, cu neologisme, cuvinte ”vechi”, cu sonorități netehnologizate, precum cea a jovialului ”vorbălău”, improvizat ex abrupto, de Papahagi, în momentul unei replici – a definit superba seară de la filarmonică…

S-a dezbătut despre vechi și nou, despre bun și rău, despre trecut și prezent, la modul strălucit, la modul unui pragmatism inteligent/intelectual și nu ”util”.

S-a militat pentru o viziune clasicist updatată, în care vechiul de calitate nu trebuie considerat perimat, doar de dragul unui nou, fără esență, dar obsesiv-întru-util.

Ce a propus Papahagi, în dezbaterea cu Mihail Neamțu, este o viziune socio-civilizațională de tip conservator – occidental, în care contemporaneitatea să nu însemne o schimbare haotică, lipsită de structură și argument…

Profesorul Papahagi a îndemnat – prin metafora perfecțiunii Catedralei Notre Dame – la o cunoaștere nepreocupată de util: perfecțiunea cu rafinamente gotice, a Catedralei-simbol pentru esența creștină a Europei, a fost folosită drept argument de Papahagi pentru a sugera că nu utilul trebuie să-i preocupe pe oameni, fiind o categorie ontologică inferioară… Ci tinderea spre perfecțiune…

Utilul îl poate face oricine, au concluzionat cei doi…

Cunoașterea, caracterul, a fi un om complet ar trebui să definească preocuparea noastră de căpătâi…

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *