Adi Cozma îi bate obrazul Primarului și cere respect pentru Sătmăreni

Liberalul Adrian Cozma, a avut o intervenție publică salutară, în ziua istorică de 19 Aprilie 2019, la o sută de ani de la instaurarea administrației românești, la Centenar Sătmărean…

Liberalul a făcut un live din fața Monumentului Ostașului Necunoscut, în care a atacat absența sfidătoare a Primarului Kereskenyi de la evenimentele omagiale.

Cozma a punctat faptul că, deși Sătmărenii se gândesc la Kereskenyi, ca Primar al lor, domnia-sa, politrucul de la ”pesedeul verde”, nu dorește să îi asume pe Sătmăreni și memoria colectivă, identitară, istorică, a orașului. Preferând să se autoexcludă din viața ”cetății”, la modul sfidător, tâmp, chiar….

Evenimentul din jurul datei de 19 aprilie, în sine, ține de o altă logică geostrategică, dar și de o altă viziune geopolitică, decât festivalul berii, să zicem. E adevărat… Însă substratul, ce separă istoric nu trebuie să mai conteze, în cazul unor astfel de sărbători, într-o comunitate de oameni civilizați, europeni, ce conviețuiesc, fericit, împreună. Acesta este un mesaj de politician responsabil…

Ce-ar fi să vedem, păstrând proporțiile, comportamente din acestea iraționale, ca al lui Kereskenyi, cu ocazia sărbătoririi zilei naționale a Franței?!

14 iulie e văzută, fie ca predarea Bastiliei, fie ca și cucerirea Bastiliei, separație ce ține de un trecut, dar care unește în prezent toți francezii… Nu am văzut primari ai Parisului, să zicem, care se ascund pe 14 iulie, pentru că opiniile lor sunt mai degrabă pro-monarhie absolutistă, decât pro-republicane…

Water under the bridge”, zice o sentință americană înțeleaptă… Adică timpul a trecut, pe 14 iulie monarhiștii și republicanii beau o ”Kronenbourg 1664”, ÎMPREUNĂ, fără să se dușmănească separatist, doar pentru că văd evenimentul ”Bastilia”, în mod diferit, adică au perspective diferite asupra aceluiași lucru, pe care și le respectă reciproc, aducându-i împreună salutar, în același spațiu. Asta înseamnă să fii civilizat, să trăiești, la mai bine de un secol de la expirarea extremismelor de tip naționalistoid- stupid – irațional, în conviețuire inteligentă cu semenul tău.

Despre asta e vorba în intervenția publică a lui Adrian Cozma: liberalul critică un comportament înapoiat, visceral, BĂDĂRAN, un comportament, care, prin auto-excluziunea publică auto-impusă, probează – a câta oară?! – că dl. Gabor Kereskenyi nu se ridică la nivelul de reprezentant al unei comunități dintr-o democrație europeană.

Domnia-sa, auto-exclusul cu specificități similare comportamentului sociopat-politic de sfârșit de secol 19- început de secol 20, a deraiat, undeva, pe orbita extremist-paseistă a FIDESZ-ului lui Orban Viktor, o formațiune suspendată din PPE, tocmai pentru comportamente xenofobe, contrare seninătății tolerante a vieții politice de secol 21… Orban Viktor și cei câțiva susținători înapoiați ai domniei-sale, printre care – nu cred că e vreo urmă de îndoială – se află și al nostru Kereskenyi, trăiesc într-o altă logică socio-politică: o logică revanșardă a încrâncenării, o logică intolerantă, desuetă, perimată…!

19 aprilie 2019 a fost un exercițiu de civilitate, Kereskenyi Gabor a ratat din nou să arate că vrea să fie primarul Sătmărenilor, al tuturor Sătmărenilor!

Presa susținută financiar de Pataki și Kereskenyi, de asemenea, a omis să fie o presă inteligentă, contemporană, cu ocazia Centenarului Sătmărean, lucru sancționat și de colegii de la Presa SM.

Mesajul public al Sătmărenilor, prin politicieni, ca Adrian Cozma, sau prin jurnaliști, precum Ciprian Bâtea, este că ne dorim un primar, care își înțelege rolul în comunitate, un primar care trăiește în prezent, un primar tânăr în gândire, dar și o presă inteligentă, contemporană, care nu a eșuat, în concepții și atitudini, pe undeva, prin negurile secolelor revanșard-naționalistoide.

Din păcate, momentan, avem un domn la primărie, care, cu fiecare ocazie, demonstrează că e, în special, un bun soldat al Fidesz-ului intolerant al lui Orban Viktor și deloc un primar al Sătmărenilor!

Dar și o presă de limbă maghiară, care găsește folositori doar banii publici ai Sătmărenilor, pe care li-i atribuie, discret, Kereskenyi și Pataki și deloc o conștiință a serviciului public, în interesul orașului și al Sătmărenilor…

Închei, rememorând un îndemn pozitiv de-al lui Adrian Papahagi, care a vizitat Sătmarul, deunăzi: ”hai să facem binele, de ce să facem răul, când e așa ușor a face binele?!”…

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *