Municipalitatea anunță schimbarea la față pentru Grădina Romei! Trenulețul va fi pus în funcțiune! Despre ciori, nimic, însă…

Grădina Romei se va transforma din obiectiv turistic de EVITAT, în obiectiv turistic de VIZITAT!

Grădina Romei…o poveste fără sfârşit, intens discutată şi amarnic regretată de către sătmăreni. Deşi apare pe harta cu „obiective turistice” din Satu Mare, Grădina este departe de a fi o atracție pentru cei care-i calcă pragul. Încă de la poartă se poate observa că nu a mai rămas nimic din Grădina în care, pe vremuri, se realizau fotografii de nuntă, copiii se plimbau cu trenuleţul pe şine, iar tinerii ieşeau la plimbare. Pentru că nu a fost conservată de-a lungul timpului, astăzi, Gradina Romei se află în paragină.

Grădina Romei sau Kossuth Kert, s-a transformat în timp în „Grădina ciorilor”, aşa cum o mai numesc sătmărenii. Grădina a fost invadată de această specie de păsări, care nu produce numai gălăgie, ci îşi face şi nevoile, bineînțeles, pe unde apucă. Băncile nu sunt atât de vechi, dar lemnul s-a deteriorat în timp pentru că nu au fost revopsite periodic. În timp, vopseaua s-a scorojit, iar din cauza ciorilor care „domnesc” peste Grădina Romei, este destul de greu să găseşti un loc în care să te poţi aşeza fără riscul de a te murdări cu excremente de pasăre.

Ieri, în schimb, edilul nostru, Kereskenyi Gabor, a anunțat pe pagina de Facebook faptul că Grădina Romei intră în mult-aşteptata reabilitare.

Reabilitarea și modernizarea spațiilor publice reprezintă o prioritate pentru conducerea Primăriei și în 2019! Cea mai importantă zonă de petrecere a timpului liber, parcul Grădina Romei, a intrat în reabilitare. În prezent se pun pavajul și bordurile pe alei, după care urmează să fie înlocuit și mobilierul urban. De asemenea, se va înlocui gardul care împrejmuiește Grădina, astfel că, va fi revitalizată întreagă zonă”, a fost mesajul edilului

Până la 1 iunie, partea din fată a grădinii va fi reabilitată, spun muncitorii.

Partea din faţă a parcului urmează să fie reabilitată până la 1 iunie. Tot ceea ce ţine de pavaje şi borduri, mai multe becuri care să lumineze în toată grădina, bănci noi şi, până la Ziua Copilului, locul unde se așează scena pentru petrecerile de 1 iunie, va fi şi el reabilitat. De asemenea, primăria doreşte să pună în funcţiune şi trenuleţul.
Încă nu se ştie ce vor face cu ciorile care au pus stăpânire peste Grădina Romei, dar toaletele de care se plâng toţi vizitatorii se vor deschide din 4 mai şi vor funcţiona după program. Până atunci, toaletele se deschid doar pentru cei care lucrează momentan la reabilitarea zonei şi pentru cei care organizează evenimente în interiorul grădinii.

Sătmărenii se plâng și de lipsa condițiilor din Grădina Romei. Lipsei toaletelor în Satu Mare a mai fost discutat după ce mai multe persoane au fost surprinse când își făceau nevoile în public. În acest moment, în parcul de lângă gară există o toaletă închisă, lucru aspru sancționat de către vizitatorii grădinii.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *