1 Mai muncitoresc. Cum a luat naștere Ziua Internațională a Muncii- Zi liberă oficială

Din 1889, peste 80 de țări din întreaga lume sărbătoresc, anual, Ziua Internaţională a Muncii, la 1 mai.

Ziua de 1 mai nu a fost nicidecum aleasă întâmplător. La nivel global, revoluţia industrială a însemnat introducerea unor maşini şi utilaje noi, care funcţionau încontinuu. Condiţiile grele de muncă timp de 10-16 ore au făcut ca spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare să ducă o luptă constantă pentru a obţine ziua de lucru de opt ore, precum şi condiţii mai bune de muncă şi un salariu decent, la fel cum cer și sindicaliștii Electrolux Satu Mare.

În încercarea de a le face muncitorilor viaţa mai uşoară, în anul 1884, în cadrul Convenţiei Naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale, care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.

La 1 mai 1886, peste 300.000 de muncitori din Statele Unite au organizat marșuri pentru a-şi susţine cauza, atunci fiind sărbătorită pentru prima dată ziua de 1 mai. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunse la peste 65.000, lucrurile au degenerat nd poliția a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.

În 1889, la primul Congres al Internaţionalei a II-a întrunit la Paris, în care a fost marcat centenarul Revoluţiei Franceze (1789) şi al Expoziţiei Universale, Raymond Lavigne a făcut propunerea ca, în 1890, să fie organizate demonstraţii internaţionale, în memoria victimelor grevei generale din Chicago.
Tot în acel an au avut loc manifestaţii atât în SUA, cât şi în principalele ţări europene.
În felul acesta, ziua de 1 Mai a devenit Ziua internaţională a muncii, zi recunoscută ca un eveniment anual la Congresul Internaţionalei a II-a din 1891. De atunci, an de an, în această zi, muncitorii au prilejul să-şi exprime public cererile privitoare la condiţii mai bune de muncă şi la salarii decente.

Statele Unite şi Canada sărbătoresc Ziua muncii în prima zi de luni a lunii septembrie. În SUA, preşedintele Grover Cleveland (1885-1889 şi 1893-1897), îngrijorat de ameninţarea politică a acestei sărbători create de socialişti, a decretat, în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Şi în anii ’50, preşedintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeaşi politică, declarând ziua de 1 Mai drept Ziua loialităţii în SUA.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. Primele demonstraţii muncitoreşti organizate la noi în ţară au avut loc în 1945, la Bucureşti, iar ultimele s-au desfăşurat în 1971.

În 1945, în condiţiile în care cel de-Al Doilea Război Mondial nu se încheiase, iar pe teritoriul României, încă, se aflau trupele sovietice, a avut loc prima demonstraţie „a oamenilor muncii”. Au defilat, cu acest prilej, toate categoriile sociale. Totul s-a desfăşurat, conform cutumei, în Piaţa Aviatorilor din Bucureşti, unde s-au ridicat tribune speciale pentru astfel de evenimente. Parada începea cu un miting, urmat de momentele în care în piaţă intrau pionierii. Defilau apoi Gărzile patriotice, înfiinţate în august 1968, şi muncitorii din fabricile bucureştene, sector după sector. Marile cluburi sportive defilau şi ele „raportând” succesele obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale. Momentul final era asigurat de aşa-numiţii oameni de ordine care intonau „imnul de luptă a clasei muncitoare din întreaga lume” – „Internaţionala”.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *