Deciși să-și dea demisia din companie. Greviștii refuză ultima ofertă Electrolux!

După ce ieri au făcut un pas în față, negocierile dintre Sindicat și compania Electrolux, astăzi, fac doi pași în spate. În urma negocierilor de ieri părea că, în sfârșit, cele două părți vor ajunge un numitor comun, după discuțiilor de astăzi, însă, sindicaliștii nu vor să cedeze, iar greva pare să continue.
Prezent la sedința de negociere cu compania, președintele de Sindicat, Sorin Faur, a explicat oferta finală a Electrolux, după ce a fost citită în prealabil de către Vasile Dîrle.

 

,,Am făcut și niște calcule. Ce înseamnă ca și net această propunere salarială: înseamnă undeva la 240 de lei net începând de la 1 mai , dacă se va accepta 1 mai și încă 240 de lei net începând de la 1 ianuarie sau martie, dacă se va accepta 1 ianuarie sau 1 martie. Înseamnă o creștere de 480 de lei la net, la o prezență de 100 %. Faptul că s-a acceptat ca bonusul de prezență să fie dat proporțional cu zilele lucrate este acel pas în fașă de care v-am spus noi. Faptul că nu mai recunosc contractul de muncă pe 2018, deși, în niciun proces verbal, niciodată nu au menționat că n-au nevoie de acest contract, dintr-o dată s-au trezit că nu ne mai recunosc acest contract colectiv de muncă, pe ultima sută de metri. Acesta este un mare pas în spate. Nu știm ce vor să modifice în contractul colectiv de muncă”, a afirmat Sorin Faur, președintele de Sindicat.

Deși compania Electrolux a transmis prin intermediul liderilor de Sindicat, faptul că sunt deranjați de lozincile pe care greviștii le scandează zilnic, aceștia nu s-au oprit și nu se vor opri aici.
Înc-odată, sindicaliștii au cerut demisia directorului companiei Electrolux, și au ținut să transmită să nu acceptă condițiile Electrolux pentru a se întoarce în fabrică și că vor continua greva. De asemenea, aceștia au afirmat că își vor da demisia în cele din urmă.

Vă reamintim că greva Electrolux se află în săptămâna 10.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *