Tarom redeschide ruta estivală Satu Mare – Constanța. Cât de accesibile sunt prețurile

Compania TAROM redeschide din 18 iunie 2019 ruta estivală Satu Mare – Constanţa, preţul unui zbor dus-întors pornește de la 59 de euro, cu toate taxele incluse, a anunţat astăzi operatorul aerian naţional. În prezent, de pe Aeroportul Satu Mare, compania operează, de asemenea, zboruri directe spre Bucureşti cu un număr de 10 frecvenţe săptămânale.

Vara anului 2019 se anunță a fi una plină de vești bune pentru pasagerii care aleg serviciile Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române – TAROM. Începând cu data de 18 Iunie 2019, TAROM oferă pasagerilor săi posibilitatea de a călători spre litoralul Mării Negre cu tarife pornind de la 34 EUR pentru un zbor dus Satu Mare – Constanţa, 38 EUR pentru un zbor dus Constanţa – Satu Mare, respectiv de la 59 EUR pentru un zbor dus-întors, cu toate taxele incluse.

În intervalul 18 iunie 2019 – 20 septembrie 2019, această cursă urmează a fi efectuată în zilele de marţi şi vineri şi va avea următorul program de operare: decolare la orele 9:10 din Satu Mare şi aterizare la orele 10:50 în Constanţa şi decolare la orele 11:15 din Constanţa şi aterizare în Satu Marea la orele 12:55.

Pasagerii zborurilor TAROM beneficiază de:
Transport gratuit al bagajului de cală în limita maximă de 23 kg (1 bagaj pentru Clasa Economy) +10 kg bagaj de mână, check-in gratuit în aeroport, la kiosk, online şi pe mobil, catering la bord, însoțit de răcoritoare și ceai sau cafea.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *