Asta întrece orice imaginație! Viorica Dăncilă, primită cu lumânări și coroane funerare

Viorica Dăncilă a fost aşteptată cu lumânări şi coroane funerare la Spitalul Judeţean din Târgu Mureș. De-a lungul timpului, premierul a fost des huiduită prin toate zonele prin care a trecut, dar asta nu s-a mai întâmplat. Mai multe persoane au așteptat-o ieri, după-amiază la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş pe Viorica Dăncilă cu pancarte anti-PSD, dar şi lumânări şi coroane funerare.

Câteva zeci de persoane s-au strâns, joi după-amiază, pe treptele Spitalului Judeţean din Târgu Mureş, acolo unde a fost programată o vizită a premierului Viorica Dăncilă. Oamenii purtau pancarte cu mesaje precum „Viorico, Mureşul nu te vrea”, „#nimic”, „PSD=cancerul sistemului de sănătate”, „Unde sunt spitalele regionale promise?” sau „Mulţumim pentru nimic”.

Reprezentanţi ai Jandarmeriei au solicitat protestarilor să părăsească zona, invocând „caracterul ilegal” al acestei manifestări. „Nu aveţi voi să staţi aici”, le-a spus unul dintre jandarmi manifestanţilor, iar în momentul în care oamenii au spus că au venit la spital pentru că se simt rău, jandarmul a replicat: „Vă e rău la toţi?”.

„Avem dreptul să ne apărăm democraţia şi ţara”, i-a spus o femeie unui jandarm care i-a cerut să părăseasă zona. „Ştim cu toţii ce face PSD-ul pentru România. Sunt aici pentru că apăr o cauză nobilă”, a afirmat un tânăr participant la protest, în timp ce altul a spus: „Noi am venit să vedem clădirea spitalului, protestăm pentru că arată urât”.

La Reghin, premierul Viorica Dăncilă a povestit despre modul în care a fost primită la Târgu Mureş.

„Am fost azi la spital (la Târgu Mureş, n.r.) şi mă uitam cu câtă înverşunare, scandal şi câte lucruri urâte au putut să spună. Au venit cu coroane, este inadmisibil! Şi fac acest lucru pentru că nu au argumente, nu au cu ce să vină în faţa dumneavoastră. Nu pot să spună: am venit în faţa oamenilor cu acest proiect de ţară. Nu au un proiect de ţară. Singurul lor proiect de ţară este bazat pe ură, dezbinare, pe jigniri. Şi spun acest lucru pentru că-l cunosc foarte bine. Cred că nu a fost prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat, un prim-ministru care efectiv pentru ei cred că îşi doreau ca în fiecare zi să plec acasă. Şi să ştiţi că nu a fost uşor. De multe ori am stat şi m-am gândit: oare e normal ceea ce se întâmplă? Dar, vă rog să mă credeţi, niciodată nu m-am gândit să fac un pas înapoi, pentru că m-am gândit că în spatele meu sunt milioanele de cetăţeni români care aşteaptă altceva de la Guvernul României, sunt miile de primari care aşteaptă să-şi pună în aplicare programul local pentru comunităţile lor, sunt miile de oameni care au nevoie de speranţă pentru această ţară. Sunteţi dumneavoastră, care aţi crezut în noi şi nu avem voie să vă dezamăgim”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit adevărul.ro

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *