Diaspora a dat o lecţie pentru că nu au trimis-o pe ,,sătămăreanca” Laura Bretan la Eurovision? România a ratat finala!

România nu s-a calificat în etapa finală la Eurovision…pentru al doilea an consecutiv. Juriul de specialitate a avut grijă să trimită anul acesta la cel mai popular concurs din Europa o piesă necâștigătoare pentru a se asigura să nu cumva să luăm noi premiul cel mare. Sa nu uităm că România a fost foarte aproape de această performanță în 2006 clasându-ne pe locul 4 și în 2010 pe locul 3. Laura Bretan, artista cu origini sătmărene, preferata publicului, nu și a juriului, avea toate șansele după isteria pe care a creat-o în rândul fanilor. Atât românii, cât și străinii care i-au văzut prestația la Americanii au talent, au susținut că are toate șansele să fie vocea care aduce marele trofeu în România. Dacă a acest lucru s-ar fi întâmplat, Eurovision-ul de anul viitor ar fi trebuit organizat în România.

Cântăreaţa Ester Peony, reprezentanta României din acest an la Eurovision, cu piesa „On a Sunday”, a ratat calificarea în finala concursului, după semifinala de joi seară, care a avut loc la Expo Tel Aviv, în Israel.

Preferata publicul de anul acesta pentru a ne reprezenta la Eurovision a fost, de departe, Laura Bretan. Juriul specialist a considerat că nu merită.
Laura Bretan, o tânără soprană româncă care trăiește alături de familie în Statele Unite, a făcut senzație la ,,Americanii au Talent” cu calitățile sale vocale, iar în România, l-a și câștigat. Sezonul 6 ,,Românii au talent”, a fost câștigat de Laura Bretan, în vârstă acum de 17 ani.

Încă de atunci, publicul s-a arătat dezamăgit de punctajul juraților care a făcut să nu fie ea cea care ne reprezintă la Eurovision, în ciuda faptului că era preferata românilor.

Reacţiile fanilor după ce România a ratat finala Eurovision pentru al doilea an la rând nu au întârziat să apară:  „În seara asta, diaspora v-a dat o lecţie”.
Cei mai mulţi dintre cei care şi-au exprimat opiniile pe pagina de Facebook Eurovision România au criticat televiziunea publică (n.r. – organizatorul Selecţiei Naţionale), fiind de părere că Laura Bretan ar fi fost o alegere mai inspirată pentru a ne reprezenta ţara la Eurovision.    De altfel, Laura Bretan, a fost favorita publicului la Selecţia Naţională, primind cele mai multe voturi, adunând astfel 12 puncte.

România nu putea să o trimită la Eurovision pe Laura Bretan, mica soprană care a cucerit atât publicul din America, țară unde locuiește, cât și cel românesc pentru că ar fi existat șanse să-l câștige, iar România nu își permite să susțină un astfel de concurs la ea acasă.

Cele 10 ţări calificate în finala Eurovision 2019, din această seară sunt: Macedonia de Nord, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbaijan, Danemarca, Norvegia, Elveţia şi Malta.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *