Ultimul sondaj IMAS înainte de 26 mai. Ce partid va câștiga Alegerile Europarlamentare 2019

0

Cei de la IMAS au realizat ultimul sondaj înaintea alegerilor europarlamentare și a refrendumului convocat de președinte pentru ziua de duminică, 26 mai, explică cei de la Europa FM care au publicat sondajul.

Astfel, PNL crește în opțiunile valide de vot, ajungând la 28,5%, PSD adună 21,1%, în scădere față de aprilie, iar a treia formațiune în opțiunile participanților la sondajul IMAS, este Alianța 2020 USR – PLUS, cu 19,6%.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament European, adică alegeri europarlamentare, și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota?
Ultimul sondaj IMAS înainte de 26 mai. Ce partid va câștiga Alegerile Europarlamentare 2019 1

În ceea ce privește opțiunile de vot pentru alegerile prezidențiale, dacă acestea ar avea loc duminică, Klaus Iohannis ar fi primul clasat, cu 43,5%, într-o ușoară creștere comparativ cu luna aprilie, fiind urmat de Călin Popescu Tăriceanu (19,8%) și Dacian Cioloș (13%). Liviu Dragnea coboară în opțiuni cu 1,7% față de luna aprilie, având acum doar 7,0% din opțiunile valide de vot.

Ultimul sondaj IMAS înainte de 26 mai. Ce partid va câștiga Alegerile Europarlamentare 2019 2

Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost făcut între 2 și 20 mai, prin telefon. Au răspuns 1.010 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de:+/- 3.1%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.