Cu un pas mai aproape de modernizarea gărilor din județ. Licitație pentru reabilitarea gării Satu Mare și gării Carei

După ce la Satu Mare, sătmărenii s-au plâns ani la rând de stadiul deplorabil în care se află Gara Satu Mare, în sfârșit, suntem cu un pas mai aproape de o schimbare radicală a gării. Atât gara Satu Mare cât și cea din Carei vor trece prin printr-un proces de reabilitare, iar vinerea trecută, 24 mai, a fost lansată o licitație pentru studiul de fezabilitate de către Compania Națională de Căi Ferate CFR . Opt gări de pe raza Sucursalei Regionale Cf Cluj vor fi modernizate, acestea făcând parte dintr-un lot de 47 de gări care la rândul lor vor fi reabilitate.

,,Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri, 24 mai, o licitaţie pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării a opt gări de pe raza Sucursalei Regionale CF Cluj.

Licitaţia lansată vineri de către CFR SA este împărţită în opt loturi, aferente celor opt staţii care urmează să fie modernizate: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Beclean pe Someş, Dej, Salonta, Valea lui Mihai, Carei.

Valoarea totală estimată a contractelor este de 3,12 milioane de lei ,fără TVA, iar durata lor este de patru luni.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 27 iunie 2019.

Cele opt gări sunt primele dintr-un lot de 47 de gări selectate pentru a fi modernizate.”, informează economica.net

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *