Alegerile, bată-le vina! PSD, război cu UDMR și viceprimarul Albu (PNL)

Nu știm la alții cum e, dar la noi, la Satu Mare, nu bine au trecut alegerile europarlamentare și referendumul că la prima ședință de după, a Consiliului Local Satu Mare, au apărut și primele conflicte. Ședința de azi a fost un prilej de contre între aleșii locali. Aleșii locali PSD cu Viceprimarul Adrian Albu (PNL) și aceeași aleși locali PSD cu UDMR.
Ședința de azi a fost un bun prilej de a arăta faptul că PSD nu știe să piardă. S-au poziționat în defensivă pe tot parcursul ședinței și nu faptul că au refuzat să participe la votul pentru adoptarea unor proiecte de hotărâre inițiate de alți membri ale altor partide a fost problema neapărat, ci atitudinea.

Viceprimarul Adrian Albu a propus spre adoptarea colegilor din Consiliul Local Satu Mare, un proiect prin care imobilul situat pe strada Mihai Viteazul numărul 10, acolo unde UDMR își desfășoară activitatea ca partid, să fie cumpărat de către UDMR-iști pentru a nu plăti chirie, așa cum o fac în prezent, chiria fiind una foarte scumpă.
Consilierii locali PSD au fost foarte vehemenți și au spus NU deciziei.

„Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local al Municipiului Satu Mare nu va vota proiectul de hotărâre inițat de viceprimarul PNL Adrian Albu privind vânzarea sediului în care funcționează UDMR Satu Mare către formațiunea politică, deoarece prețul a fost subevaluat iar facilitățile propuse pentru achitarea prețului sunt inadmisibile.

În primul rând, prețul imobilulul a fost cu mult subevaluat! Imobilul în care funcționează UDMR Satu Mare, situat pe strada Mihai Viteazul nr. 10, are o surafață de 448,25 mp și un teren aferent în suprafață de 349,5 mp. Prețul de vânzare propus de 132.100 euro este cu mult sub valoarea pieței, având în vedere că este vorba despre o clădire situată în plin centrul orașului și figurează pe lista monumentelor istorice. O simplă cercetare de piață ne arată că la prețul propus se tranzacționează imobile cu suprafețe mult mai mici, de 150-200 mp, și că la acest preț se pot cumpăra maxim două apartamente, nu un sediu de aproape 450 mp în zona cea mai bună a orașului.

În al doilea rând, facilitățile propuse pentru vânzarea imobilului, respectiv 33% avans și diferența în rate pe o perioadă de 3 ani, ridică semne mari de întrebare.

Este inadmisibil ca o Primărie condusă de UDMR și PNL, care nu acordă facilități fiscale firmelor, ba chiar stabilește cele mai mari impozite din regiune, să aplice dubla măsură când vine vorba de a beneficia de facilități pentru partidele din care fac parte.

Având în vedere aceste aspecte, consilierii municipali PSD Satu Mare nu pot fi părtași la acest tun imobiliar pus la cale de UDMR și PNL și solicită consilierilor locali de la celelalte partide, care încă mai au coloană vertebrală, demnitate și onoare, să nu susțină acest proiect de hotărâre.”

Bineînțeles, răspunsul primarului Kereskenyi Gabor nu a întârziat să apară, subliniind faptul că sunt grave probleme în ceea ce privește chiria plătită de către social democrații sătmăreni pentru o suprafață de 1,169 mp de metri ei plătesc doar 199 de lei pe lună. Primarul le-a sugerat să în locul demagogiei ieftine, așa cum a numit-o, care nu dă roade, dovadă fiind rezultatul alegerile din 26 mai, să-și facă autocritică și să vină cu propuneri noi.
De altfel, și edilul orașului a prezentat imediat după ședința consiliului local câtă chirie plătește fiecare partid politic pentru sediile sale.
Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.

 

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *