EXCLUSIV! Cadetul care l-a convins pe Donald Trump să prezinte publicului drapelul României!

Petruţ Ghiţă, un tânăr de 23 de ani originar din Piteşti, este singurul român şi european absolvent în 2019 al Academiei Forţelor Aeriene din SUA, cea mai prestigioasă instituţie de profil din lume. Ceremonia de absolvire a avut loc joi 30 mai, Petruţ fiind felicitat personal de către preşedintele Donald Trump. Tânărul nu va rămâne în S.U.A., alegând să se întoarcă în România ca pilot.

Ceremonia de absolvire a celor aproape 1.000 de cadeţi a avut loc pe Falcon Stadium în Colorado Springs, Colorado. Dintre cei 989 de absolvenţi ai promoţiei 2019, doar 10 au fost din afara Statelor Unite ale Americii, iar Petruţ a fost singurul european absolvent. Ceilalţi 9 absolvenţi internaţionali sunt din Kazahstan, Filipine, Rwanda, Singapore, Coreea de Sud, Sri Lanka, Taiwan, Thailand şi Tunisia. Licenţiat în Business Management, Petruţ Ghiţă a fost singurul care a avut curajul să schimbe mai multe cuvinte cu preşedintele Trump, oferindu-i acestuia şi steagul României.
„I-am strâns mâna preşedintelui Donald Trump, spunându-i că este o onoare pentru mine să îl întâlnesc. I-am mulţumit pentru şansa pe care o oferă studenţilor internaţionali de a trece printr-o academie ca aceasta. El m-a felicitat şi mi-a urat succes în continuare. L-am întrebat dacă pot să îi ofer un mic cadou şi după ce a acceptat, i-am întins un patch cu steagul României. Înainte să îl bage în buzunarul interior al sacoului, l-a arătat publicului. Nu am avut decât câteva secunde la dispoziţie”, a povestit Petruţ Ghiţă pentru Adevărul experienţa sa unică.

„Nu mă interesează să stau în SUA. Prefer să mă întorc la locul meu, în România”, a declarat tânărul pentru aceeși publicație.


Sursa: adevărul.ro

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *