Grevă la Unio! Muncitorii au ieșit în stradă

După Electrolux, acum și Unio intră în grevă. Muncitorii au lăsat azi munca, pentru a-și cere drepturile.

Din primele informații, se pare că angajații nu și-au primit salariile.

UPDATE 
Președintele de Sindicat, Nicu Baciu a declarat că nu este o grevă, ci un protest spontan, ca urmare a întârzierilor salariale.
Personalul direct productiv nu și-a mai primit salariul de 30 de zile, iar la cei din TESA de 3 luni, 60 de persoane.

Tot acesta afirmă că săptămâna trecuta conducerea Unio a promis achitarea salariilor tuturor angajaților, lucru care nu s-a întâmplat.

Luni, 3 iunie, ziua de muncă la Unio a debutat cu un protest, iar marți a continuat deoarece lucrurile nu s-au schimbat. Angajații au protestat prin a renunța la muncă, deși s-au aflat atât luni cât și marți în fabrică. Astăzi, muncitorii au ieșit în strada.

Ieri, 4 iunie, la ora 11:00, conducerea Unio a stat de vorbă cu muncitorii explicându-le motivele pentru care nu și-au primit salariile. Motivul invocat de aceștia ar fi un blocaj în bancă, iar în felul acesta nu au mai putut să vireze banii salariaților, lucru prea puțin credibil având în vedere faptul că nu este prima dată când angajaților nu li se achită salariile la timp.

Președintele de Sindicat, Nicu Baciu a încercat să fie diplomat, însă, din luna februarie, întârzierile salariale sunt constante, ceea ce ridică multe semne de întrebare cu privire la motivul invocat de conducerea Unio – blocajul banilor – pentru neplata salariilor.

În data de 10 mai, angajații direct productivi trebuiau să-și primească salariile, iar pe 24 mai, avansul. Cei de la TESA, însă, nu și-au mai primit banii din martie.

350 de angajați, atâți cât are societatea, sunt deciși să nu mai lucreze până când nu își vor primii salariile.

,,E posibil ca acționarul care a fost înlăturat, să fi blocat, sau să fi scos, sau să-i fi transferat în altă parte (n.r banii)”, a declarat Nicu Baciu, Președintele de Sindicat.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *