Incompatibilitatea Primarului din Satu Mare încă se joacă: ANI nu e de acord cu sentința ICCJ și se pregătește de o cale extraordinară de atac

Deși meciul Agenția Națională de Integritate (ANI) – Gabor Kereskenyi, pe tema incompatibilității Primarului din Satu Mare, părea încheiat, lucrurile nu par să stea chiar așa.

Cel puțin așa rezultă din răspunsul la o cerere de informare publică, pe care SATMAREANUL.RO a remis-o Agenției Naționale de Integritate.

Conform răspunsului la cererea noastră, ANI dă de înțeles că e imposibil să piardă procesul cu Kereskenyi Gabor, pe motiv de tardivitate și așteaptă motivarea oficială a instanței: recursul formulat de ANI la sentința CA Oradea ar fi fost expediat Înaltei Curți, în termen legal, cu poșta militară.

Sentinţa civilă nr. nr. 38/2016 a Curţii de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 388/35/2015 a fost comunicată Agenției la data de 21.03.2016 astfel că termenul de 15 zile (nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte) se împlinește la data de 06.04.2016.

Agenția Națională de Integritate a formulat cererea de recurs și a expediat-o prin poșta militară la data de 05.04.2016, în termenul legal de recurs.

Cererea de recurs este formulată în termenul legal întrucât potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen”. Or, așa cum am arătat, cererea de recurs a fost predată poștei militare în termenul legal de recurs, respectiv la 05.04.2016, susține Agenția Națională de Integritate.

ANI are la dispoziție două căi extraordinare de atac al sentinței ce-l absolvea pe Kereskenyi Gabor de incompatibilitate: revizuirea și contestația în anulare.

Vom urmări evoluția lucrurilor.

Pentru a avea imaginea clară a celor întâmplate, până acum, citiți și materialele noastre anterioare pe această temă:

ANI l-a albit la integritate pe ”incompatibilul” Gabor Kereskenyi. A ”uitat”să înregistreze recursul în termenul legal!

ANI refuză să explice cum a scăpat Kereskenyi Gabor de incompatibilitate

 

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *