Răspunsul fabulos primit de o tânără care a mers la UPU Satu Mare cu un ac în burtă. Au trimis-o în altă parte

0

În urmă cu câteva zile, o tânără de 19 ani apela la serviciile UPU Satu Mare, după ce, din greșeală, i-a intrat un ac în burtă.

Îngrijorați, membrii familiei au dus-o la Urgențe, acolo unde s-au lovit de incompetență. Niciun medic nu a putut să se ocupe de cazul pentru că nu aveau medic de gardă, aparent, Așa că au trimis-o la Baia Mare.

Aceeași membri ai familiei tinerei au fost cei care au povestit întâmplarea nefericită.

„Nepoatei mele, Maria Bejera din Botiz, în vârstă de 19 ani, ia intrat din greşeală un ac în burtă, în timp ce era întinsă în pat. Am dus-o la UPU Satu Mare, unde a intrat într-un cabinet şi am lăsat-o acolo. După două ore aflu că nu este medic chirug disponibil la UPU Satu Mare, astfel că nu are cine să-i scoată acul. Ca urmare ea a vorbit cu o colegă din Baia Mare şi s-a dus la spitalul de acolo, pentru că unitatea respectivă dispune de chirurg. Cum se poate întâmpla aşa ceva? Ce UPU este fără specialist chirurg? Nu puteau spune din start că nu este, să mergem în altă parte?”, a declarat pentru informatiazilei.ro, d-ul Anghiuş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.