Vin alegerile peste un an, primarii sunt puși pe fapte mari. Investiții de peste 30 de milioane de lei într-un oraș din județ

La Carei, se anunță investiții mari anul acesta. Mai bine de 30 de milioane de lei vor fi investiți în infrastructură, anunță primăria. 

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a semnat azi contractul de execuție al lucrărilor incluse în cel mai mare proiect implementat de către administrația locală careiană. Este vorba de lucrările de infrastructură cuprinse în proiectul „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Carei pe baza măsurilor propuse în Planul de mobilitate Urbană Durabilă”, valoarea acestora fiind de 31,084 milioane lei. Lucrările vor fi realizate de Asocierea SC Tarr Const SRL, SC Tarr & Tarr SRL și Urbis Concept SRL.

”Pe lângă achiziționarea a șapte autobuze electrice, care va fi realizată separat, proiectul prevede lucrări de reabilitare a carosabilului pe traseul microbuzelor și amenjarea de piste de biciclete în zona centrală a municipiului. Astfel va fi reabilitat și Drumul Național 19 pe raza Careiului. Termenul este de șase luni pentru proiectare și trei ani pentru execuție. Atât lucrările cât și proiectarea vor fi făcute etapizat, pentru a se putea demara cât mai rapid execuția efectivă. Ne dorim ca lucrările să înceapă în septembrie sau octombrie cu reabilitarea Căii Mihai Viteazul, asta după obținerea proiectului tehnic și a avizelor necesare. Vorbim de mult timp despre acest proiect important pentru infrastructura Careiului, de fapt cel mai mare din punct de vedere valoric, și mă bucur că am reușit să-l începem”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
”Când ne vom apuca de lucru va fi un efort mare din partea asocierii noastre, însă vom încerca să reabilităm în termen cât mai scurt drumurile blocate din cauza lucrărilor. Am început să aducem în Carei materialele necesare, astfel încât să le avem la îndemână la demararea lucrărilor. Vrem să terminăm execuția înainte de termenul limită de trei ani, asumat în contract”, a declarat reprezentantul Asocierii SC Tarr Const SRL, SC Tarr & Tarr SRL și Urbis Concept SRL, omul de afaceri Tarr Csongor.
Vor fi proiectate și executate următoarele lucrări:
– reabilitare de infrastructură rutieră pe 19 străzi din municipiul Carei, suprafața totală a carosabilului fiind de 99.441 mp, iar cea a trotuarelor și spațiilor verzi de 80.649 mp;
– construcția unui depou pentru autobuze cu toate utilitățile;
– construcția și modernizarea a 31 de stații de transport public de călători;
– Crearea sistemului de bilete pentru călători (e-bilete sau e-ticketing);
– Crearea sistemelor de închiriere de biciclete tip ”bike-sharing” pentru un număr total de 140 de biciclete, cu un număr de 19 seturi de cadre de parcare;
– Modernizarea și extinderea traseelor pietonale (Lungimea trotuarelor – 13.415 m);
– Amenajarea spațiilor verzi prin lucrări de gazonare și plantări de arbori.
Lista străzilor care vor fi reabilitate: Independenței, Someș, 1 Decembrie 1918, Bulevardul 25 Octombrie (DN 19), Viilor, Mioriței, Calea Mihai Viteazul (DN 19), Căplenilor, Crișan, Cloșca, Iuliu Maniu, Calea Armatei Române, Cimitirului, Ignișului, Agoșton, Căpitan Zăgănescu, Corneliu Coposu, 1 Mai, Horea.
O altă componentă a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Carei pe baza măsurilor propuse în Planul de mobilitate Urbană Durabilă”, achiziția șapte microbuze electrice, pentru care este alocată suma de 13,25 milioane lei. Valoarea totală a acestui proiect este de 45,25 milioane lei, fiind finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020″, anunță primăria Carei.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *