Mai mulți tineri, printre ei și un minor, autorii unui furt de mii de euro în Călinești Oaș

Patru tineri din Remetea Oașului și Negrești sunt autorii unu furt în localitatea Călinești Oaș, județul Satu Mare. Cei patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani au pătruns în data de 1 iulie a.c., prin escaladarea geamului într-o hală în curs de amenajare în Călinești Oaș.
Aceștia au furat parate folosite în construcții în valoare de aproximativ 3.000 de euro. Tânărul în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii au întocmit penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș.

Cei patru hoți au fost descoperiți în urma examinării urmelor papilare, de către specialiști criminaliști ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și a activităților investigativ-operative întreprinse de polițiștii Secției Poliție Rurală Gherța Mică în colaborare cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș.

Prejudiciul în valoare de 3.000 de euro a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *