Afacere ilegală cu țigări, la 62 de ani! Femeia a fost descoperită de polițiști și s-a ales cu dosar penal

Pensia nu i-a fost de ajuns unei femei în vârstă de 62 de ani din Trip, județul Satu Mare. Aceasta a fost surprinsă în flagrant, în data de 8 iulie a.c, de către polițiști în timp ce comercializa țigări din Ucraina.

Ieri, 8 iulie, la ora 07.35, polițiștii Secției Poliție Rurală Negrești Oaș În urma desfășurării unor activități specifice, polițiștii din Negrești Oaș au prins-o în flagrant pe femeia de 62 de ani, din localitatea Trip, în timp ce aceasta comercializa la propriul domiciliu țigări de proveniență ucraineană.

În urma verificărilor efectuate au găsit peste 500 de fire de țigări aduse din Ucraina, provenind din contrabandă și vândute mai departe.

Țigările au fost confiscate, iar pe numele femeii s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Foto: Arhivă

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *