VIDEO. Natura rămâne ,,groapa de gunoi” preferată de oameni. Un sătmărean, la ani lumină de civilizație, și-a primit ,,răsplata”!

Gestul unui sătmărean, de-a dreptul revoltător pentru toți cei care respectă, iubesc și protejează natura, exact așa cum ar trebui să fie, într-o lume, țară, oraș civilizat, având în vedere tot ceea ce ne oferă ea. Din păcate, un sătmărean a demonstrat prin gestul său că se află la mii de anii distanță de civilizație. Acesta a depozitat pe malul Someșului, din zona Mărtinești, o mașină de moloz.

Și pentru că orice faptă rea nu rămâne nepedepsită, autorul își va primi pedeapsa. Acesta a fost identificat și va fi pus să plătească amenda maximă prevăzute de lege pentru astfel de gesturi lipsite de respect, asta după ce va fi pus să-și ia gunoaiele înapoi acasă.

Locuitorii comunei Odoreu sunt rugați să aibă spirit civic și să semnaleze autorităților locale la numărul de telefon 0753080038 al Poliției Locale Odoreu, orice gest de acest fel, sau orice fel de nereguli în comunitate. Desigur, la simț civic sunt invitați toți cei care văd astfel de gesturi ilegale, din tot județul.

Publicată de Comuna Odoreu pe Luni, 8 iulie 2019

 

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *