Sindicaliștii Electrolux ar putea ajunge la noi proteste! Cer conducerii să oprească abuzurile

Nici după mai bine de două luni de când s-au întors în compania Electrolux Satu Mare, sindicaliștii nu au liniște. Greva din urmă cu două luni a declanșat un război între angajați și conducere și chiar dacă sindicaliștii au obținut o parte din ceea ce și-au dorit din partea companiei, întoarcerea lor în fabrică nu a adus pacea între cele două părți.

Imediat după întoarcerea lor în fabrică, sindicaliștii împreună cu liderii lor au dezvăluit pe paginile lor de Facebook că Electrolux dorește să îi determine prin anumite presiuni să renunțe la Sindicat, scopul fiind acela de a evita să își ceară drepturile, iar pe viitor să nu mai aibă loc și alte greve ca și cea care a început în luna martie și a ținut 10 săptămâni, aceasta fiind ceea mai lungă din istoria Electrolux.

În urmă cu câteva ore, Liderul de Sindicat Electrolux, Sorin Faur a împărtășit cu prietenii săi din mediul virtual, problema cu care se confruntă în aceste momente liderii de sindicat.

,,Greva de la Electrolux are urmări asupra liderilor de sindicat, prin îngrădirea exercitării mandatului primit din partea membrilor. Membrii Sindicatului Samus au demonstrat timp de 10 săptămâni că împreună sunt o forță redutabilă și sunt deciși să își apere sindicatul”, a fost mesajul președintelui de sindicat, Sorin Faur.

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *