Autorii jafului de la un amanet din Satu Mare au fost prinși! Surpriză de proporții în cazul unui dintre aceștia

Un tânăr de 30 ani, din municipiul Satu Mare, cunoscut în tot judeţul Satu Mare ca activist civic, dar şi un alt bărbat în vârstă de 28 de ani, au fost arestați preventiv duminică, fiind suspecți în cazul unui jaf la un cazino din municipiu. Primul dintre aceștia, Ovidiu Z., este suspectat că ar mai fi comis un alt jaf în urmă cu doar două săptămâni.

Judecătoria Satu Mare a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi suspecţi în cazul jafului armat comis la un magazin de amanet din Satu Mare.

Spargerea s-a dat sâmbătă 13 iulie, a.c., în jurul orei 8:00 dimineaţa. Cei doi bărbați mascaţi, i-au atacat pe agenţii de pază care au reuşit să riposteze, cu toate acestea, cei doi au reușit, însă, să fugă.
Cei doi bărbați mascați au pătruns în casa de amanet trecând forţat de paznicul care se afla la intrare, dar având în vedere faptul că nu au reuşit să ajungă în încăperea în care se aflau banii, asta pentru că o altă angajată le-a blocat intrarea, au fugit fără să sustragă bunuri sau valori, potrivit poliţiei.

Unul dintre paznicii casei de amanet a oferit polițiștilor indicații despre ruta tâlharilor, iar polițiștii au reuşit prinderea în flagrant a unuia dintre tâlhari, iar după câteva ore şi al celui de-al doilea.

Este vorba despre Ovidiu Z., de 30 ani, respectiv F. Szilard. de 28 ani. Despre Ovidiu Z. polițiștii spun că ar fi fost autorul jafului de pe 30 iunie a.c., dintr-un cazino, unde s-a folosit de un spray lacrimogen pentru a sustrage o sumă de bani.

Sâmbătă seara, la locuinţele celor doi au descins mascaţii, poliţiştii judiciarişti şi criminalişti, iar duminică, F. Szilard şi Ovidiu Z. au fost prezentaţi Judecătoriei Satu Mare.

Reţinerea lui Ovidu Z. a lăsăt fără cuvinte mai mulți sătmăreni care îl cunoșteau fie personal sau doar de pe rețelele de socializare, el fiind cunoscut în tot judeţul ca activist civic.

Acesta a publicat revoltat, vineri, 12 iulie, pe pagina sa de Facebook, chiar înainte de jaf, situația Autostrăzii Codrului, arătându-se extrem de vehement la adresa autorităților locale cărora le-a dus diverse acuze de-a lungul timpului.
Pe numele clor  doi au fost emise mandate de arestare pentru 30 de zile.

Sursă foto: Facebook

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *