Administrația Prezidențială: Președintele Franței ne-a transmis că susține nominalizarea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European

Fosta șefă a DNA este ca și numită la șefia Parchetului European. Acest lucru este confirmat de un comunicat al Administrației Prezidențiale, în care se anunță public că Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a transmis Președintelui României, Klaus Iohannis, că va retrage candidatul Franței la această poziție.

Astfel se deschide, larg, calea lui Koveși către obținere funcției.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 iulie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron.

Cei doi omologi au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european.

În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, Președintele Emmanuel Macron i-a transmis Președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se susține în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Șeful Parchetului European este desemnat de comun acord de Parlamentul European și de Consiliu, pentru un mandat de 7 ani.

Laura Codruta Kovesi, Jean-François Bohnert și germanul Andrés Ritterau fost audiați la sfârșitul lunii în februarie în comisiile CONT și LIBE ale Parlamentului European. Fosta șefă a DNA a obținut cele mai multe voturi în ambele comisii, astfel încât a fost desemnată candidata Parlamentului European pentru această funcție.

Laura Codruța Kovesi s-a clasat însă pe locul doi în cadrul votului în COREPER, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles, în urma candidatului Franței.

Guvernul României a votat împotriva lui Koveși.

 

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *