Recordul lui Kereskenyi: vedeți la ce capitol îi batem pe bucureșteni!

Primarul Kereskenyi nu a făcut foarte multe în Satu Mare, de când a preluat mandatul, în 2016 (n.r. în general, a pedalat în gol cu iredentisme infantile).

Ca atare, va rămâne în istorie pentru inițiativa cu sancționarea parcării ilegale a mașinilor într-un oraș în care, în trei ani de madat, nu a construit nicio parcare. Aceasta e singura sa reușită: toată lumea, în afară de primar, trebuie să parcheze regulamentar, restul fac credit la bancă să plătească amenzile. Restul, care nu au 150 000 lei+ diurnă, salariu anual, ca dl. Primar.

Am înțeles argumentele Primarului – care, la rându-i, e acuzat că parchează ilegal – respectiv că nu avem bun-simț, nu cunoaștem regulile de circulație, unii dintre noi suntem – cum zice domnia-sa – ”șmecheri”, ”nerespectuoși”, însă nu înțelegem cuantumul excesiv în bani al sancțiunilor…

La Satu Mare, după cum bine știți, edilul orașului Kereskenyi a impus o taxă, care se ridică la 600 de lei pentru o zi în care mașina rămâne în depozit, dacă a fost ridicată, pe motiv de parcare ilegală.

Proba…

,,Administrația Domeniului Public Satu Mare începe de luni, 6 mai, ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cuantumul sancțiunii pentru ridicare-transport-depozitare este de 550 de lei. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea e de 300 de lei. Menționăm că după ce trec 24 de ore de la ridicare se adaugă o taxă de 50 de lei pe zi„, era anunțul Primăriei Satu Mare pe data de 02.05.2019.

Deci 600 lei, sancțiune, în contextul în care nu prea ai opțiuni – știți bine, dl. Pimar nu a accesat fonduri europene (n.r. pentru că e plin de ”tâmpiți” prin Ministere, care și-au făcut scop al vieții din a-l bloca pe Kereskenyi de la Satu Mare să fie un primar bun) , deci nu s-au construit parcări…

Sătmărenii îi bat pe bucureșteni la amenda pentru ridicarea mașinii. Iată că e și Kereskenyi bun la ceva…!

Nu mică ne-a fost surpriza să aflăm că în capitala României, la București, șoferii plătesc pentru parcările ilegale cu 100 de lei mai puțin decât la Satu Mare. Diferența dintre noi și bucureșteni? Aproximativ 1.300 de lei…salariu mediu net. La București, salariul mediu net este de 3.467, în vreme ce la Satu Mare, avem doar 2.157 de lei salariul net pe lună.

Proba … iată ce detalii am aflat, în legătură cu sanctiunile din București…

Staționarea neregulamentară pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate pe rețeaua principală de străzi a municipiului București, prevede următoarele tarife:

Pentru tarife de ridicare la București, șoferii ar fi nevoiți să plătească 200 de lei pentru vehicule cu masă totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv și 270 de lei, pentru vehicule cu masă totală maximă autorizată de până la 5 tone.

La tarifele de transport, situația în capitala țării stă în felul următor: 150 de lei, pentru vehicule cu masă totală maximă autorizată de până la 5 tone și 200 de lei, pentru vehicule cu masă totală maximă autorizată de peste 5 tone.

Tarif de depozitare este de 150/zi. Astfel, un simplu calcul arată că un șofer poate plăti în București 500 de lei, dacă i se ridică mașina și stă în depozit o zi.

 

Concluzia: într-un oraș cu salarii mult mai mici, plătim sancțiune pecuniară pe parcări neregulamentare mult mai mare. Unde mai pui că nici nu avem parcări suficiente…

Acesta e recordul lui Kereskenyi: nu a construit nicio parcare, dar vrea să adune bani la bugetul local, punându-ne să plătim excesiv, când parcăm neregulamentar…

Dacă îi stătea minte și la altceva decât prostii iredentist- discriminatorii-separatiste de tip Magyar Lorand, ar fi ”vândut” altfel decizia aceasta – putea spune că banii rezultați din ridicările de mașini merg într-un fond pentru construirea de parcări… Însă nu…omului îi place să știe că dă amenzi mai mari decât la București.

Are și el … recordul lui…

Dacă ne întrebați pe noi, o astfel de mentalitate e una de ”milițian” de pe timpuri…

Oare cum i-ar sta lui Kereskenyi cu ”cașchetă”…?

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *