Perseidele, spectacolul celest din această noapte

În noaptea de marți spre miercuri, 12 spre 13 august a.c., cerul va fi animat de un fenomen astronomic spectaculos. Vorbim despre maximul curentului de meteori cunoscut sub numele de Perseide.

”Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracţiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numeşte meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu”, potrivit Observatorul ,,Astronomic Amiral Vasile Urseanu”, citat de Mediafax.

Denumite după constelația din care vin Perseus, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Faptul că Luna, satelitul natural al Pământului, se apropie de faza maximă și este foarte strălucitoare, va îngreuna la noapte, observarea Perseidelor. Cea mai buna perioadă de observare este dupa miezul nopţii până în dimineaţa zilei de 13.
”Pentru vedea meteori nu aveţi nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să staţi întins, un sac de dormit sau un şezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că noptile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră. Cu cât observaţi mai mult cu atât vedeţi mai mulţi meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorţire”, scriu specialiştii de la Observatorul astronomic ”Vasile Urseanu”.

Tot specialiștii spun faptul că în timpul unei ploai de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare, în vreme ce Perseidele permit celor din zonele cu cer curat, să vadă maxim 100 de meteori pe oră.
Foto: Alex Varga

Recommended For You

About the Author: alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *