Orașul din Ardeal în care se realizează operații pe inimă gratuit

Începând de marți, la Arad, persoanele care suferă de boli cardiovasculare se pot opera gratuit la Spitalul Județean Arad. Consiliul Județean Arad a achiziționat clinica de cardiologie de la Spitalul Județean Arad. 

Demersurile pentru preluarea clinicii private de către CJA au început în urmă cu aproximativ un an de zile, iar în primăvara acestui an Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, a anunţat că instituţia pe care o conduce a reuşit să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru achiziţia clinicii şi pentru implementarea unui proiect prin care arădenii să beneficieze de intervenţii chirurgicale cardiovasculare gratuite. Luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Arad, a fost votat o hotărâre prin care Spitalul Judeţean Arad a fost reorganizat, incluzând în organigramă şi noua secţie care tocmai a luat fiinţă, secţie unde vor fi realizate operaţii pe inimă.

„Începând de astăzi (n.r. marţi, 13 august), datorită investițiilor realizate de Consiliul Județean și a strategiei de dezvoltare a Spitalului Clinic Județean de Urgență, la Arad se realizează, gratuit, intervenții cardiologice pe arterele coronariene, respectiv angioplastii, montare de stent gratuit pentru toți pacienții spitalului! În cursul acestei zile (n.r. marţi, 13 august) au fost realizate primele cinci intervenţii de către echipa medicală coordonată de doctorul Cristian Dina.

Până acum aceste intervenții se realizau doar în regim privat și costau pacientul 13.000 de lei. După cumpărarea clinicii Cardiolife de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, din fonduri europene, Consiliul Județean a investit 1,2 milioane de lei pentru achiziționarea materialelor și dispozitivelor necesare realizării intervențiilor cardiologice pe arterele coronariene.

Procedurile au durat peste jumătate de an și sunt făcute publice doar acum, când există deja certitudinea că operațiile complexe se realizează la Arad, gratuit”, potrivit aradon.ro

Până acum, arădenii care aveau nevoie de intervenţiile chirurgicale enumerate mai sus erau nevoiţi să îşi găsească un loc disponibil la spitalele din Timişoara, dacă doreau să beneficieze gratuit de serviciile medicale.

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *