Un jandarm sătmărean a surprins mai mulți tineri drogați într-o mașină

În după amiaza zilei de marţi, 03 septembrie a.c, un jandarm aflat în timpul liber, a observat în parcarea blocului unde locuieşte, patru tineri care stăteau într-o maşină.
Ofiţerul a ţinut sub observaţie mai bine de o oră autoturismul, timp în care nu a observat reacţii din partea ocupanţilor autoturismului. A solicitat prezenţa grupei de intervenţie a Jandarmeriei, care a verificat autoturismul şi ocupanţii acestuia.

Dacă la prima vedere părea că sunt nişte tineri care au consumat alcool, oamenii legii care au constatat că trei dintre tineri prezintă o stare de ameţeală, iar unul dintre ei tremura şi avea o privire pierdută.
Jandarmii i-au identificat pe cei patru şi le au efectuat controlul corporal, ocazie cu care au descoperit asupra lor 2 plicuri cu un conţinut de culoare galben – verzui, şi un plic gol, plic din care tinerii le au spus jandarmilor că şi au confecţionat ţigări.

A fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul SCCO Satu Mare, care după verificări a constatat că în plicuri se află o combinaţie de substanţe psiho active.
În cazul celor patru tineri s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanţelor şi preluarea cazului de către poliţiştii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *