În umbra celor ce conduc/Vremelnic astă țară/Eroi necunoscuți se duc/Umili, tăcuți, să moară!

Teatrul de operații din Afganistan a luat tribut încă o viață de român. Este vorba de militarul Polschi Ciprian Ștefan, din Buzău angajat al Diviziei 2 Infanterie „Getica”, decedat în urma unui atentat terorist în Kabul, revendicat de teroriștii talibani. Se afla în misiune din 22 iulie, fiind încadrat ca șofer în cadrul Comandamentului de Operații Speciale NATO din Kabul. Militarul, tată a doi copii, a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.
În memoria acestuia, Adrian Dogaru, unul dintre camarazii săi a compus o poezie emoționantă, intitulată „Erou și demoni”.

În umbra celor ce conduc,
Vremelnic astă țară,
Eroi necunoscuți se duc
Umili, tăcuți, să moară!

Și nu vor fi recunoscuți
Iar țara nu-i va plânge,
Deși din tricolor născuți
Ei au plătit cu sânge!

Va plânge mama disperată
Vor murmura Carpații,
Soția lui îndurerată,
Copii și cu frații!

Vor curge lacrimi arzătoare
Ascunse-n locuri sfinte,
Se vor trezi să-l înconjoare,
Strămoșii din morminte!

În rest vor fi comunicate
Și zeci de vorbe-n vânt,
Ce vor sfida cumplita moarte
Și pe eroul sfânt!

Și-apoi v-a-ncepe lupta iar
Între mai marii țării,
N-a fost decât un militar
Și îl vor da uitării!

Eroul nostru va porni
Mâhnit spre zări înalte,
Poporul nu se trezi
Mișcat ca să tresalte!

Azi jerfa ta m-a copleșit
Plângând îți cer iertare,
Vreau să ne ierți că ți-am greșit
Știind ce crunt te doare!

Foto: CNN

 

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *