Președintele respinge, din nou, miniștrii propuși de Dăncilă! ”PSD, într-un mod jalnic, se agaţă de putere, tergiversează o procedură care este explicit şi clar solicitată în Constituţie

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că respinge din nou remanierea solicitată de premierul Viorica Dăncilă şi a invitat-o pe şefa PSD să meargă cu Guvernul la vot în Parlament.

„Am primit o corespondenţă de la doamna Prim-ministru ieri după-amiază. Doamna Prim-ministru îmi cere o remaniere guvernamentală. Îmi solicită acolo doamna Prim-ministru eliberarea din funcţie a unor miniştri, a unor interimari, şi numirea a şase miniştri. Această remaniere este una neavenită, nepotrivită şi o refuz clar”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a amintit că, după câtva timp, premierul a venit cu o solicitare de numire a unor miniştri interimari.

„Din acelaşi motiv, fiindcă Guvernul acum, în noua configuraţie politică, în conformitate cu Articolul 85 din Constituţie, trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului, am refuzat şi acea solicitare. Acum, doamna Prim-ministru vine a treia oară cu o astfel de solicitare. Doamnă Prim-ministru, vă spun acum direct şi public: trebuie să vă prezentaţi în faţa Parlamentului României cu o solicitare de validare a guvernului dumneavoastră! Altfel, lucrurile nu se pot rezolva. Această nouă solicitare, pe care o refuz, vine cu o noutate. Este cras neconstituţională, fiindcă, între timp, este foarte clar şi s-a anunţat şi public, şi în scris, că ALDE a părăsit coaliţia de guvernare. Deci, nu încape nicio îndoială: Guvernul trebuie să meargă în faţa Parlamentului!”, a precizat Iohannis.

Viorica Dăncilă se teme de un vot în Parlament şi încearcă să tragă de timp, potrivit președintelui Iohannis.

„În acelaşi fel, se vede că, de fapt, PSD, într-un mod jalnic, se agaţă de putere, tergiversează o procedură care este explicit şi clar solicitată în Constituţie. Repet: nici un ministru nu va fi numit nou în Guvern, decât după validarea din Parlamentul României!”, a conchis Iohannis.

Miniștrii propuși de Dăncilă și respinși de președinte sunt: Grațiela Gavrilescu la Ministerul Mediului, Ion Cupa la Energie, Ștefan Baisanu la Ministerul pentru relația cu Parlamentul, Dan Ghirilă la Ministerul de Interne, Camelia Gavrilă la Ministerul Educației și Dan Matei, vicepremier pe probleme economice.

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *