Mesajul președintelui cu prilejul Zilei Pompierilor: În această zi, elogiem lupta eroică a pompierilor militari

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis astăzi, 13 septembrie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor din România.

Sărbătorim astăzi, 13 septembrie, „Ziua Pompierilor din România”. În această zi, elogiem lupta eroică a pompierilor militari pentru apărarea idealurilor de libertate naţională a Revoluţiei Române de la 1848. De asemenea, recunoaștem și onorăm meritele tuturor pompierilor și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru a asigura un climat de siguranță pentru toți cetățenii.

Pompierii români s-au remarcat atât în momentele critice ale istoriei noastre, cât și în lupta de zi cu zi împotriva calamităților și dezastrelor naturale. Prin profesionalismul și devotamentul dovedite în îndeplinirea misiunilor, sunteți continuatorii tradițiilor de glorie ale pompierilor militari care s-au jertfit pentru libertatea naţiunii române.

Datorită curajului și spiritului de sacrificiu de care dați dovadă la datorie, reprezentați un important factor de securitate în cadrul comunităților românești, beneficiind de încrederea populației.

În această zi aniversară, îmi exprim aprecierea pentru întreaga dumneavoastră activitate și vă îndemn să rămâneți, în continuare, în serviciul semenilor voștri.

Vă doresc sănătate și mult succes.

„La mulţi ani!”.

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *