Pompierii români, de 171 de ani eroi. „Ziua Pompierilor din România”, marcată la Satu Mare: Ceremonial militar, exerciții demonstrative și prezentarea tehnicii de intervenție

Astăzi, 13 septembrie, este Ziua Pompierilor, zi dedicată celor care salvează vieți punându-și în pericol propria lor viață. E sărbătoare în toată România, pompierii din toate județele țării își celebrează ziua, iar acest moment a fost marcat și la Satu Mare.
La Satu Mare, salvatorii ne-au arătat că au fost mereu acolo, în ajutorul sătmărenilor, când a fost grav, la accidente și incendii și chiar și în ajutorul animalelor: barza căzută din cuib la Botiz sau puiul de pisică de pe acoperișului unei clădiri din Carei sunt doar două exemple.

Astăzi, la ora 13:30, la Monumentul Ostașului Român, a avut loc ceremonialul militar cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a salutat Drapelul şi Garda de Onoare, oficiali ai județului Satu Mare, comandanţi și șefi ai unităţilor militare judeţene din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică şi Siguranță Națională, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă şi în retragere din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Sute de sătmăreni și de copii au luat parte evenimentul desfășurat la Monumentul Ostașului Român. Cei mai fascinați de parada militară și tehnicile din dotare au fost, desigur, copiii. Aceștia s-au înghesuit să stea în primul rând pentru a vedea demonstrațiile salvatorilor.

În cadrul festivității au fost acordate premii și simboluri aniversare, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim şase cadre militare.

La final, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, cei prezenţi au asistat la parada militară a personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare.

 

Excerciții demonstratice executate de către pompierii sătmăreni

 

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *