Premierul Canadei, Justin Trudeau le-a mulțumit public părinților Biancăi Andreescu că au imigrat în Canada

Bianca Andreescu, canadianca din părinți români, stabiliți în Canada și prima câştigătoare din Canada a unui Grand Slam, a fost sărbătorită, duminică, în oraşul ei natal, Mississauga, în prezenţa a mii de fani care au fluturat steaguri ale Canadei, dar şi ale României, a premierului Justin Trudeau, a unor miniştri, autorităţi locale şi reprezentanţi ai federaţiei de tenis.
Premierul Justin Trudeau le-a mulțumit public părinților Biancăi, Nicu și Maria Andreescu pentru că au ales să se stabilească în Canada în urmă cu mai mulți ani, țară în care Bianca s-a născut și pe care o face mândră în lume cu performanțele ei.

„Bianca este o inspiraţie pentru toţi canadienii tineri şi bătrâni. Dar ca să fiu sincer, ea este o inspiraţie pentru toţi tinerii canadieni deoarece a arătat că tinerii pot face orice. Este o dovadă că tinerii nu sunt liderii de mâine, ci lideii de azi, ca Bianca.
Dar aşa cum o sărbătorim pe această incredibilă tânără, această incredibilă performanţă, pe această incredibilă jucătoare de tenis, mai avem câteva persoane cărora trebuie să le mulţumim. Lui Nicu şi Mariei, şi lui Coco (n.r. – câinele familiei).

Nicu, Maria vă mulţumesc că aţi crescut această extraordinară fiică, o campioană incredibilă şi de asemenea vă mulţumesc pentru că în urmă cu mai mulţi ani aţi ales Canada pentru a începe şi a vă lansa familia voastră, deoarece în această ţară totul este posibil, iar voi şi alţii din Mississauga aţi demonstrat asta”, a declarat Trudeau despre familia Andreescu, în fața mulțimii adunate.

De asemenea, Bianca Andreescu s-a declarat ”o canadiancă mândră” și mândră că reprezintă Canada, țara în care s-a născut.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală, la 7 septembrie, pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial, cu 6-3, 7-5.  Ea a câştigat în acest an trei turnee importante: Indian Wells, de categorie Premier Mandatory, Rogers Cup, de categorie Premier 5 şi Grand Slam-ul US Open.

Foto: Twitter

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *