”Prezidențiabilul” Pleșoianu s-a retras din cursă: s-a temut de o cursă!

Discursul conspiraționist al grupării construite în jurul lui Dragnea la nivelul PSD continuă și în cazul proximei campanii pentru fotoliul de la Cotroceni.

În acest context, stindardul ultim al luptei cu statul paralel, Liviu Pleșoianu, și-a anunțat, printr-o postare pe contul propriu de socializare, retragerea din lupta pentru Prezidențiale, înainte ca aceasta să înceapă.

Motivul: ca de obicei, în istoria recentă a penalilor de la PSD – o conspirație – Pleșoianu sugerează că i s-a pus la cale o înscenare, care să-l trimită după gratii, ca și pe mentorul său Dragnea.

Se pare că, neadunând cele 200 000 de semnături necesare pentru a se înscrie în cursă pentru alegerile prezidențiale, niște persoane ”nenumite” dar ”binevoitoare”, ar fi încercat să-i întindă o cursă cu implicații penale – respectiv i-au înmânat liste xeroxate cu semnături de susținere, ca să se poată înscrie în lupta pentru Cotroceni..

Dar dânsul, dl. Pleșoianu, a rezistat și n-a cedat tentației, ca atare nu mai candidează…”Sunt un om egal cu sine, integru, CURAT! Și așa voi rămâne și de aici înainte! În plus, din păcate pentru „binevoitori”, mă și duce capul…”, a concluzionat parodia dl. Pleșoioanu…

Comica postare, integral, mai jos…

Ora 4:30 noaptea. …Am luat bucată cu bucată toate listele cu semnături. Curate, asumate, de la oameni inimoși, s-au strâns exact 146.328. În ultimele cinci zile, cu o mobilizare fantastică, am primit foarte multe semnături. Tot în ultima clipă, de la anonimi „binevoitori” care au considerat că e un bun moment să mă compromită, a venit diferența până la 220.000. Deci, teoretic, în mai puțin de șase ore puteam să-mi depun candidatura. Făcusem programare pentru ora 10:00. Doar că nu sunt genul de om căruia entuziasmul îi întunecă rațiunea… Am verificat împreună cu consilierul meu și cu câțiva oameni foarte apropiați, listă cu listă, semnătură cu semnătură, absolut tot! Și am constatat că niște persoane anonime foarte drăguțe tocmai mă „ajutau” pe ultima sută de metri să depun câteva zeci de mii de semnături produse la… un minunat xerox color. Știți care e cel mai grav lucru atunci când depui niște liste cu semnături? Să fie xeroxate… Știți de ce? Simplu… În cazul unei liste normale, cel care semnează jos își asumă responsabilitatea penală în cazul în care semnăturile nu sunt autentice. În schimb, în cazul unor liste xeroxate, responsabilitatea îi revine celui care le depune… Și e firesc să fie așa! Mai ales atunci când nu vorbim despre câteva zeci, ci despre câteva zeci de mii”, a susținut Pleșoianu…

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *