Un preot a deschis o grădiniţă în curtea unei biserici pentru copiii familiilor nevoiașe

Un preot a deschis o grădiniţă în curtea bisericii pentru a ajuta copiii familiilor nevoiașe. Biserica se află în orașul Botoșani, într-un oraş în care sute de familii nu-şi pot ţine copiii la şcoală, din cauza sărăciei.

A adunat bani în câţiva ani, iar alături de mai mulți voluntari, a reamenajat un spaţiu destinat iniţial praznicelor bisericeşti. Acum, grădiniţa primeşte copii fără posibiliătăţi materiale din parohie, cărora le oferă o masă caldă şi găzduire cât timp părinţii lor sunt la lucru.

Grădinița socială a fost construită lângă biserica Trei Ierarhi din Botoşani de către preotul paroh.

Cel mai mic dintre copii are doi ani, iar cel mai mare cinci. Sunt zile în care grădiniţa adună şi 15 preşcolari.

În grădiniţa bisericii, copiii au găsit jucăriile la care până acum doar au visat, şi-au făcut prieteni şi au redescoperit bucuria jocului.

Doi ani le-a luat preotului şi soţia sale să strângă bani pentru construcţia clădirii, iar când vestea s-a râspândit în Parohie, mai mulţi credincioşi s-au oferit voluntari și i-au ajutat. Biserica le oferă copiilor şi o masă caldă în fiecare zi.

Tot ce primesc aici copiii e gratuit. Preotul şi soţia lui îşi doresc ca biserica să se întoarcă la rolul pe care l-a avut de secole. În România, primele şcoli s-au deschis în pridvorul bisericilor, iar preoţii le-au fost copiilor primii dascăli

Botoşani este județul unde multe familii nu reuşesc să-şi dea copiii la grădiniţă sau la şcoală pentru că nu au bani pentru haine şi rechizite. Moldova e în topul abandonului şcolar din România, cu o rată de peste 23%. Doar anul trecut, peste 600 de elevi din judeţul Botoşani au renunţat la şcoală, potrivit observator.tv

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *