Niște consilieri locali PSD-ALDE, nu doar certați cu legea (unii dintre ei), ci chiar certați cu civilizația, sabotează dezvoltarea și funcționarea normală a comunei Călinești Oaș

Cititorii noștri din Călinești Oaș ne-au atras atenția că un text în care este agresat verbal Primarul comunei, Dinu Birtoc, la comun cu jurnaliștii SATMAREANUL.RO, a fost postat pe un cont de Facebook, ce ar fi administrat de majoritatea din Consiliul Local din Călinești Oaș, mai precis de gruparea populată cu persoane cu probleme penele, grupare construită în jurul ex-Primarului Copil Gheorghe.

Acest text, ce pare scris de niște vagabonzi venali și agresivi, exprimă intenția manifesta a acestor personaje de a sabota chiar bunăstarea cetățenilor care le-au acordat votul pentru a-i repezenta în Consiliu Local al comunei Călinești Oaș.

Prin această postare, cei 6-7 indivizi de la PSD-ALDE local – unii dintre ei cu probleme penale – recunosc public că singurul mod în care înțeleg să-și exercite funcția de consilieri locali este sabotându-l pe primarul Birtoc, indiferent că face bune sau rele, doar pentru că a avut ”tupeul” să câștige alegerile, astfel decuplându-l pe numitul Copil Gheorghe de la conducta cu bani a Primărie din localitate.

Reamintim că Copil a fost așa un primar de ”bun”, încât a adus comuna în pragul falimentului… De asemenea, lucru verificabil, actualul Primar, Dinu Birtoc, a scos comuna din insolvență, cu toată împotrivirea consilierilor cu comportament bizar ai PSD-ALDE.

Acest Consiliu Local, controlat de o majoritate PSD – ALDE, avându-l lider pe Copil Gheorghe, acționează, ÎN MOD DELIBERAT, ÎMPOTRIVA CETĂȚENILOR DIN CĂLINEȘTI OAȘ ȘI ÎMPOTRIVA INTERESULUI PUBLIC AL COMUNEI.

Prin modul în care se comportă și acționează, numiții COPIL, MOLNAR, BOTA, SURD, FANE, ȚĂRAN, PASCA, TRIFON blochează însăși funcționarea administrativă a localității, adică, acum, cel puțin, în mod deschis, aplică ”metoda Copil” de falimentare a comunei.

Mai exact, folosindu-se de cei 6-7 consilieri cu manifestări – unii dintre ei – infracționale, Gheorghe Copil luptă să aducă, din nou, comuna în genunchi – primarul Birtoc se plânge că-i blochează finanțările de proiecte de infrastructură și chiar plata pentru serviciile publice, ca iluminatul public, alimentarea cu energie eectrică la stația de apă-canal, etc.

Practic, Copil și ai lui vor să aducă comuna în Evul Mediu – fără servicii publice!

A făcut-o ca primar, vrea să o facă și din poziția de consilier local.

Acest demers al lui Copil și ai lui, de atac la adresa interesului public al cetățenilor, este susținut de PSD și ALDE și, conform surselor noastre, instigat de șeful PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

 

”Nu ne pasă de Călinești Oaș, noi vrem doar să ne răzbunăm pe cetățeni, pe motiv că Copil nu mai e primar!” – acesta pare a fi sloganul grupării Copil

Vă redăm capturi foto după postarea oamenilor lui Copil din CL Călinești Oaș. Noi așteptăm o dezmințire din partea CL Călinești Oaș, cum că respectivul cont nu are legătură cu niște consilieri locali, pentru că lucrurile scrise negru pe alb acolo, nu doar că sunt semianalfabete, dar reprezintă amenințări, atît la adresa unei alte persoane – primarul din Călinești Oaș – dar și la adresa libertății presei.

În acest text atribuit grupării Copil, se recunoaște ad litteram că grupul PSD-ALDE din Consiliul Local acționează împotriva intereselor cetățenilor din Călinești Oaș, doar pentru a plăti polițe actualului primar, pentru frustrări de-ale lui Copil de acum 5-6 ani…

Înainte de orice, noi am considera că administrarea unei comune dintr-un stat membru UE nu se face în funcție de frustrările unui individ, chiar dacă-l cheamă Copil, ci în funcție de ce este necesar pentru ca oamenii din Călinești Oaș să aibă un trai mai bun în comună.

 

REPREZENTANȚII PSD-ALDE RECUNOSC CĂ BLOCHEAZĂ COMUNA PENTRU A SE RĂZBUNA PE ACTUALUL PRIMAR BIRTOC

 

În ceea ce privește injuriile si calomniile la adresa jurnaliștilor SATMAREANUL.RO, solicităm public dovezi în sprijinul afirmațiilor acestor domni consilieri, altfel urmând să acționăm în judecată tot CL Călinești Oaș.

În context, solicităm public Primăriei și Consiliului Local, ca for reprezentativ, să ne transmită dacă postarea calomnios-injurioasă reprezintă punctul de vedere al instituției și forului reprezentativ, sau doar al unor persoane, pe care le dorim nominalizate, în consecință…

 

Intuim că despăgubirile pe care le vom solicita, în caz contrar, vor aduce comuna, din nou, în insolvență…

 

2016-2020, un mandat democratic dezastruos pentru România, mai ales din cauza persoanelor limitate, incompetente, nerespectabile, puse de partide pe liste!

Acești 3 ani ce au stat sub semnul PSD-ALDE ne arată cît de important e să alegem atent oameni, nu doar liste girate de partide, ca PSD – ALDE, care au arătat că ne-au păcălit.

Cu persoane, precum cele din CL Călinești Oaș, PSD și ALDE au arătat că-și bat joc de electoratul propriu: nu poți, dacă esti partid serios, să blochezi o comună în indivizi precum cei din gruparea Copil, care înțeleg să se folosească de poziția de consilieri locali, pentru a-și rezolva frustrări personale, sau pentru a se manifesta în vecinătatea infracționalității.

Prin manifestările reprobabile, frustrate, ale grupării Copil din CL, cetățenii din Călinești Oaș au în față o imensă eroare a democrației: modul în care oameni prost-aleși în funcții publice, nu doar că probează incompetență, ci, în mod deliberat, acționează ÎMPOTRIVA INTERESELOR DE DEZVOLTARE ale unei localități. Este cea mai periculoasă eroare a democrației: dacă vreți să înțelegeți ce vrem să spunem vorbind de acest tip de eroare, informati-vă cât mai frecvent, în legătură cu modul în care acționează, ÎMPOTRIVA COMUNEI CĂLINEȘTI OAȘ, CONSILIERII PSD-ALDE GRUPAȚI ÎN JURUL LUI COPIL GHEORGHE!

 

CITIȚI MATERIALUL CARE A GENERAT REACȚIA AGRESIVĂ A OAENILOR LUI COPIL

Călinești-Oaș: Opoziție, sabotaj e numele tău! Iar numele SABOTORILOR, unii chiar posibili INFRACTORI de la PSD-ALDE, sunt: COPIL, MOLNAR, BOTA, SURD, FANE, ȚĂRAN, PASCA, TRIFON

 

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *