Viceprimarul Albu îi cere colegei sale Doina Feher să-și retragă fiul de pe lista cu locuințe ANL, după scandal

Viceprimarul Adrian Albu și președintele PNL Satu Mare îi cere viceprimarului Doina Feher, cea care conduce comisia de evaluare a listei tinerilor care au aplicat pentru a li se acorda o locuință, prin programul ANL, să își retragă fiul de pe listă.
Vă reamintim că în ultimele două zile, presa locală a aflat și a intrat în posesia listei finale cu persoanele care vor beneficia de o locuință prin programul ANL.

Albu a făcut o declarație pe pagina sa de Facebook, în care i-a cerut colegei sale să își retragă fiul, pe Adrian Micle, de pe lista cu locuințe ANL.

Interesant este faptul că, surse confidențiale au declarat pentru sătmăreanul.ro că însuși viceprimarul Albu ar fi implicat, ba chiar ar fi inițiatorul proiectului de hotărâre aprobat ieri, 26 septembrie, în Consiliul Local.

Iată ce a declarat viceprimarul Adrian Albu:

În calitate de președinte al PNL Satu Mare vreau să informez opinia publică, că în cursul acestei zile i-am pus în vedere colegei mele Doina Feher să își retragă fiul de pe lista de priorități de locuințe ANL a municipiului Satu Mare printr-o cerere de renunțare.
La ședința biroului județean al PNL Satu Mare de săptămâna viitoare voi discuta cazul acesta împreună cu colegii noștri și vom conveni împreună ce măsuri se impun în această situație.
Nu dorim în niciun caz să planeze asupra PNL Satu Mare suspiciuni sau acuzații de trafic de influență, nepotism sau corupție.
Eu sunt la al doilea mandat de viceprimar și nu am fost acuzat niciodată de asemenea practici, nici măcar de răuvoitori sau adversarii politici și sunt destui.
Vreau să-i asigur pe cetățenii municipiului Satu Mare că niciodată PNL nu a fost și nu va fi de acord cu practici de genul traficului de influență (locuințe, angajări pe pile) și ne vom delimita și vom sancționa public asemenea derapaje ale oricui.
Trebuie să menționez faptul că prezența pe acea listă nu înseamnă automat și primirea unei locuințe ANL.
Cu mare probabilitate, în cursul anului 2020 vor fi repartizate aproximativ 24 de locuințe ANL care se construiesc pe strada Poligonului (poziția fiului doamnei Feher este 35 pe acea listă).
Adaug și certitudinea la care am ajuns azi discutând cu membri comisiei de selecție a solicitărilor că procedura de acordare a punctajelor a fost pe deplin legală și transparentă. Mai mult, toți cei care doresc să afle amănunte despre procedură, sunt invitați la sediul primăriei municipiului Satu Mare pentru a consulta documentele.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *