Ușor isteric și supărat pe presă, viceprimarul Albu a prezentat demisia Doinei Feher. Nu demisionează și nici nu își asumă vreo responsabilitate în scandalul ANL

0

Viceprimarul și președintele PNL Adrian Albu a prezentat public demisia viceprimarului Doina Feher astăzi, 1 octombrie, la sediul PNL, unde a organizat o conferință de presă. Albu a declarat că Partidul PNL are un cod de integritate, de legalitate și în primul rând de moralitate, de aceea nu se permit niciun fel de derapaje.

Acesta și-a început speech-ul cu niște supărări și puțină morală la adresa presei care scrie despre cum își parchează el mașina. Apoi a trecut la adevăratul motiv pentru care a fost organizată conferința de presă: demisia viceprimarului Doina Feher din funcție la cererea PNL, după scandalul ANL.

În urma presiunilor, Doina Feher, și-a asumat toată responsabilitatea și a demisionat, chiar dacă inițiatorul proiectului de hotărâre a fost Adrian Albu, proiect pe care l-a semnat cu ochii închiși probabil, pentru că, așa cum a declarat în cadrul conferinței de presă, nu a verificat listele ANL.

Mai mult, acesta nu își asumă nicio vină, iar la întrebarea unui jurnalist sătmărean, dacă are ceva să își reproșeze, viceprimarul Albu a declarat că doar faptul că a lipsit miercurea trecută și nu a aflat de acest lucru (n.r întocmirea listele ANL).

”Dacă aș fi știut, i-aș fi explicat colegei mele. Luam proiectul de hotărâre, eu l-am băgat, eu îl scot”, a declarat Albu.

La încercarea reporterului satmareanul.ro de a-l întreba dacă își asumă și el vreo responsabilitatea având în vedere faptul că el este cel care a inițiat proiectul, deci l-a și semnat, acesta a avut o ușoară criză de isterie.

Momentul îl puteți urmări aici:

Faptul că consilierii locali nu dau mare importanță hârtiile pe care le semnează, a recunoscut-o și consilierul local PSD Ciprian Crăciun care a declarat pentru sătmăreanul.ro faptul că ei nu verifică proiecte de hotărâre.

Tot președintele PNL Albu a declarat că nu au luat nicio hotărâre în legătură cu un al doilea posibil post de viceprimar, după demisia Doinei Feher. E foarte posibil ca acel loc să rămână neocupat, a transmis Albu.

În încheiere acesta a mai declarat că în continuare relațiile dintre „ei” (PNL) și UDMR sunt bune, chiar dacă nu tuturor le place acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.