Primăria Cluj-Napoca motivează locuitorii orașului să colecteze selectiv: 200 de puncte gospodărești îngropate au fost cumpărate

Eterna problemă a deșeurilor. La Satu Mare, aproape zilnic sătmărenii se plâng de lipsa de interes pentru menținerea curățeniei, a tomberoanelor care sunt ba prea mici, ba prea puține, dar și de firma de salubrizare a cărei eficiență lasă de dorit.
La Cluj-Napoca, locuitorii orașului sunt motivați să colecteze selectiv, iar pentru acest lucru, primăria a achiziționat 200 de puncte gospodărești îngropate, în municipiu.

”Am reușit să finalizăm licitația pentru punctele gospodărești îngropate. Este vorba despre 200. S-a semnat deja contractul de achiziție și primele 50 de puncte gospodărești îngropate sunt deja date în lucru”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj, Dan Tarcea.

Montarea noilor puncte gospodărești îngropate va aduce o creștere a gradului de colectare selectivă.

”Până în acest moment, avem 78 de puncte gospodărești îngropate, iar 8 sunt în lucru din prima licitație pe care am desfășurat-o. Odată cu montarea acestor puncte gospodărești, cu siguranță va crește și gradul de colectare selectivă pentru că sunt deja pe patru fracții aceste puncte și vom putea face o colectare mult mai eficientă”, a conchis viceprimarul.

Din actualul contract au fost predate 45 de amplasamente, iar cinci urmează să fie predate după clarificarea situației juridice a terenului.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *