Primar declarat mort pentru a scăpa de mai multe fapte penale. Decesul, anunțat de procurorul de caz

Situație nemaiîntâlnită în politică. Un primar PSD a fost declarat mort ca să scape de un dosar penal. Fostul edil al comunei Cristești, județul Botoșani, Lucian Borfotină, a fost declarat mort ca să scape de un dosar penal.

Ce acuzații îi aduceau procurorii

Fostul primar al comunei Cristeşti a fost declarat decedat într-o comunicare oficială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, semnată de prim procuror.

Politicianul era acuzat de abuz și fals.

„Vă facem cunoscut că în dosarul penal nr, 4338/P/2017, având ca obiect plângerea penală formulata de B. Elena, s-a dispus la data de 30.09.2019 clasarea cauzei cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 298 Cod Penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, potrivit botosaninecenzurat.ro.

Mai mult, acesta a fost în vacanță în Spania, împreună cu familia. Primarul era cercetat penal alături de secretarul comunei Cristești, într-un dosar penal pentru neglijență în serviciu, mai multe abuzuri și falsuri.

Cei doi au fost reclamați de o fostă angajată a primăriei, care fusese concediată, potrivit wall-street.ro.

Recommended For You

About the Author: Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *